Lovitură pentru Mircia Gutău, primarul ales din Râmnicu Vâlcea

Candidatul Partidului Ecologist Român, câştigătorul alegerilor din 5 iunie 2016 pentru funcţia de primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a fost invalidat de instanţă, se arată într-un comunicat remis miercuri Agerpres de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Conform acestuia, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus validarea alegerii primarilor din 14 unităţi administrativ teritoriale arondate acestei instanţe, respectiv oraşele Băile Govora şi Ocnele Mari, precum şi comunele Păuşeşti-Măglaşi, Dănicei, Budeşti, Muereasca, Frânceşti, Milcoiu, Dăeşti, Bujoreni, Goleşti, Mihăeşti, Runcu şi Galicea. Încheierile prin care s-a dispus validarea alegerii primarilor sunt executorii.

De asemenea, s-a dispus "invalidarea alegerii domnului Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales", potrivit comunicatului de presă.

[citeste si]

Reprezentanţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au menţionat, totodată, că încheierile pronunţate prin care s-a dispus validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarilor vor fi redactate în termen de maximum trei zile şi pot fi atacate cu apel "de către orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării lor, potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă, de către Birourile Electorale petiţionare şi persoanele supuse procedurii validării - în termen de 30 de zile de la comunicare".

În cazul în care candidatura va fi invalidată și în urma contestației lui Gutău, la Râmnicu Vâlcea se vor organiza din nou alegeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel