€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Locuitorii din zonele poluate ar putea ieși la pensie anticipat

agerpres_6161_75903900
 

Senatorul PSD Vâlcea Laurenţiu Coca a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că a iniţiat un amendament la Legea Pensiilor care vizează pensionarea anticipată cu doi ani a locuitorilor din...

'Am pornit de la precedentul Târgu Mureş, unde s-a dezbătut un amendament cu privire la reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele afectate de poluare prin emisii de substanţe nocive, precum şi alte substanţe chimice din cauza combinatului Azomureş. Aceeaşi situaţie se poate aplica şi la Râmnicu Vâlcea sau Copşa Mică.

În acest sens am completat acest amendament cu acest criteriu, cei care au locuit cel puţin 30 de ani în Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea sau pe o rază de 10 kilometri în jurul acestor oraşe, să poată ieşi la pensie cu doi ani mai devreme fără a fi penalizare', a declarat Coca.

Acesta spune că este deja un fapt cunoscut că poluarea cu clor de la Oltchim, care a afectat Râmnicu Vâlcea încă din anii '80, a produs unele afecţiuni angajaţilor şi locuitorilor din zonă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close