Liderii USL, Crin, Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin au preferat să petreacă ultimele două ore din ziua votului la o terasă de unde urmăresc şi meciul Spania-Italia de la Euro 2012. Cei trei lideri par relaxaţi şi discută cu zâmbetul pe buze. Relaxarea liderilor USL ar putea însemna o victorie zdrobitoare în alegerile locale.
"Astăzi şi mâine nu se uită nimeni la Campionatul European de fotbal, de luni încolo, dacă totul este bine, avem timp şi de alte lucruri", a spus Ponta prefecţilor, într-o videoconferinţă organizată sâmbătă.
Îndemnul a fost repetat şi în această după-amiază când a spus că diseară nu va sărbători nimeni, vor număra voturile.
Scena aminteşte de momentul 2009. Imediat după anunţarea rezultatelor, mircea Geoană şi Crin Antonescu au plecat la o terasă pentru a sărbători. A doua zi de dimineaţă Traian Băsescu era noul preşedinte al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu