Legi Justiţie. Tudose: Poate graba strică

Rodica Mitu / 10 oct 2017 / 07:48 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Mihai Tudose, referindu-se la proiectul de modificare a legilor Justiţiei, a spus că "poate graba strică", precizând că "o dezbatere aşezată", în Parlament, va duce la un rezultat bun.

Întrebat la Antena 3 dacă echilibrarea necesară după "excesele" făcute în justiţie poate fi realizată doar prin pachetul legilor justiţiei, şeful Executivului a spus că este nevoie "de mai mult". "Şi de mai mulţi magistraţi şi de redimensionarea sistemului. Este foarte important, plecând şi de la premisa că anumite lucruri au derapat. Dar să nu cumva să le luăm din şanţul de pe dreapta şi, dintr-un elan de ăsta exagerat, să le ducem în şanţul celălalt. Trebuie să fim moderaţi, să încercăm să le păstrăm pe mijlocul drumului, dacă tot ne apucăm de ele, şi, din punctul ăsta de vedere, poate graba strică. Şi o dezbatere, (...) în Parlament, o dezbatere aşezată, cu toată lumea chemată la audieri, cu toate forţele politice implicate - cu toate că cea mai mare greşeală ar fi să politizăm acest demers, eu cred că va avea un rezultat bun în final", a spus Tudose.

De asemenea, referindu-se la Inspecţia Judiciară, Tudose a spus că trebuie asigurată independenţa acesteia. "Cel mai bine este să fie un organism total independent, numai că nu poate să apară aşa din spuma mării, cineva trebuie să-l numească (...) Trebuie să ai un mecanism de control în timp real. Unde este acest mecanism? Eu cred că de asta este bună o dezbatere largă în forul decizional al ţării. Poate venim cu o soluţie, poate cineva dă o soluţie sau eventual cu o cheie dublă (...) Dacă oamenii ăia superbi care sunt puşi iniţial o iau razna - s-au mai văzut cazuri - ce faci? Aştepţi să li se termine mandatul, stingem lumina? Nu", a spus Tudose.

[citeste si]

Întrebat când pleacă de la Guvern proiectul de modificare a legilor Justiţiei, Tudose a precizat că acesta se află la Ministerul Justiţiei şi aşteaptă avize.  


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25