Lăzăroiu, reacție dură la adresa lui Stănișoară: Băi lichea

7518sebastian-lazaroiu-1
7518sebastian-lazaroiu-1

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu, în pofida intenției inițiale de a nu reacționa în niciun fel față de plecarea la liberali a deputatului PDL Mihai Stănişoară, a sfârșit prin a-l cataloga pe fostul prim-vicepreşedinte al democrat-liberalilor drept o "lichea".

Într-o postare pe contul său de Facebook, Sebastian Lăzăroiu îi reproșează lui Mihai Stănișoară, în termeni destul de duri, plecarea din PDL abia după ce partidul nu se mai află la guvernare.

"Hai că n-am vrut să mai zic ceva de Stănişoara pentru că am zis la vremea respectivă de Frunzăverde. Dar acum înţeleg că se dă disident. Că el a criticat guvernarea Boc din interior. Că el n-a fost de acord cu măsurile luate. Auzi, băi, lichea, dar de ce nu ţi-ai dat demisia atunci din partid dacă nu erai de acord? Era bine la guvernare, nu?", a scris, miercuri seară,  Sebastian Lăzăroiu, pe pagina sa de socializare.

Fostul prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară, liderul grupului deputaţilor democrat-liberali, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, alături de președintele PNL, Crin Antonescu, că părăsește PDL pentru a se înscrie la liberali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel