Larry Kudlow dezminte că administraţia Trump ar putea delista companiile chinezeşti tranzacţionate la bursele americane

Administraţia SUA a început să analizeze protejarea investitorilor americani în China, dar o delistare a companiilor chinezeşti tranzacţionate la Bursa de pe Wall Street "nu intră în discuţie", a declarat luni Larry Kudlow, consilierul economic al Casei Albe, transmite Reuters.

"Nu luăm în calcul delistarea. Nu ştiu de unde a venit asta. De fapt, ne uităm la protejarea investitorilor americani, la transparenţă şi la respectarea unor legi", a afirmat oficialul, citând plângeri de la burse.

Administraţia SUA va stabili un grup de lucru care să examineze aceste probleme, a adăugat Kudlow.

Declaraţia sa vine înaintea celei de-a 13-a runde de negocieri între SUA şi China, care va avea loc joi la Washington, în scopul finalizării disputelor privind comerţul şi tehnologia.

De asemenea, anunţul vine într-un moment în care China renunţă la limitarea investiţiilor străine pe pieţele sale financiare.

Luni, după comentariile lui Kudlow, acţiunile companiilor chinezeşti listate în SUA au înregistrat creşteri, titlurile Alibaba au urcat cu 1,55%, iar cele ale JD.com şi Baidu Inc cu 0,41% şi, respectiv, 0,63%.

Luna trecută, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că SUA iau în considerare delistarea companiilor din China de la bursele americane, ceea ce ar putea fi o escaladare a tensiunilor comerciale dintre primele economii ale lumii.

Decizia face parte din planul administraţiei Trump de a limita investiţiile americane în China, susţin sursele.

Anunţul vine înaintea celei de-a 13-a runde de negocieri între SUA şi China, care va avea loc joi la Washington, în scopul finalizării disputelor privind comerţul şi tehnologia.

De asemenea, anunţul vine într-un moment în care China renunţă la limitarea investiţiilor străine pe pieţele sale financiare.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26