La Revelion, peştele simbolizează abundenţa şi trebuie aşezat întreg pe farfurii

Foto Pexels
Foto Pexels

În noaptea de Anul Nou, toată lumea se adună alături de prieteni și familie pentru a celebra trecerea între ani. 

Peștele trebuie să se regăsească pe masa de Revelion. Potrivit tradiției, dacă vom mânca pește la cumpăna dintre ani, atunci vom „aluneca” mai ușor printre necazuri și vom avea mai mulți bani în anul nou. Peştele simbolizează abundenţa şi trebuie aşezat întreg pe farfurii, altfel, spun superstiţioşii, norocul se fragmentează.

La masa de Revelion trebuie să avem legume verzi, precum varză, salată, castraveți, pentru că verdele este simbolul sănătății. 

În Noaptea de Revelion nu se mănâncă pui, fiindcă îţi alungi norocul, de aceea e bine să ai pe masă porc sau curcan.

Fructele rotunde (mandarine, portocale), de asemenea, nu trebuie să lipsească de pe mesele românilor. Legumele în formă de boabe simbolizează şi ele belşugul, motiv pentru care nu ar trebui să lipsească de pe masa de Revelion.

La cumpăna dintre ani, paharul  de şampanie nu trebuie să lipsească, considerându-se că astfel vor fi îndeplinite dorinţele, iar noul an va fi unul îmbelşugat. 

Astrograma Revelionului și de ce 2022 e un an special

 

Daniela Simulescu a vorbit, într-o ediție specială la DCNewsTV, despre astrograma Revelionului.

„Anul acesta este mai special, pentru că Venus, stăpâna Revelionului, este retrogradă. Când vorbim de Venus, vorbim de bani. Anul viitor, vor fi reluate discuțiile legate de bani, pensii, asigurări sociale, resursele statului, resursele pe care le avem, nu pe care le primim. Multe dintre alianțele și parteneriatele făcute în acest an vor fi zguduite în 2022. (...) Multe dintre relații vor fi testate anul viitor, va fi o muncă fantastică. Avem nevoie de un plan de lungă durată. Nu putem să rupem în trei zile ce am construit în 20 de ani”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens.

„Uitându-mă pe astrograma Revelionului, am și o veste bună, foarte bună. Pornim anul cu Luna și Marte în Săgetător, ceea ce înseamnă că mulți ne vom dori să comunicăm mai mult, să învățăm, să călătorim. Vă bat la cap cu reconversia profesională. Să facem ceva pentru noi!”, a subliniat Daniela Simulescu.

„Va fi un an cu multe călătorii, cu români care vor dori să plece din țară”, a mai zis astrologul Daniela Simulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel