Kovesi continuă dialogul de la distanță cu ANAF: ”Îngrijorător este că …”

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, continuă dialogul de la distanță cu ANAF, pe tema recuperării prejudiciilor din hotărârile judecătorești definitive.

Într-un interviu acordat Agerpres, Laura Codruța Kovesi a fost solicitată să comenteze reacția ANAF, care a transmis că are de recuperat prejudicii totale de doar 150 de milioane de euro, după ce șefa DNA afirmase că ar fi vorba despre 310 milioane de euro.

Citește aici detalii: ANAF, răspuns categoric după acuzațiile lansate de Kovesi

”Este important că ANAF a fost sensibilă la ce am declarat cu puțin timp în urmă. Valoarea sumelor de bani care trebuie confiscată, noi o avem în hotărârile judecătorești care sunt date doar în dosarele DNA și pe care le monitorizăm inclusiv prin număr de sentințe - știm exact câte hotărâri judecătorești sunt și de aceea știm exact și sumele de bani care trebuie confiscate.

Este important, totuși, că instituțiile statului au început un dialog, chiar dacă provocat de DNA, dar cel mai important este să se găsească și măsuri. Așa cum am văzut din punctul de vedere trimis de ANAF, sunt foarte multe situații în care ei spun că nu pot executa aceste hotărâri definitive și nu pot valorifica sumele de bani confiscate. Este important să fie adoptate măsuri legislative, administrative, de reorganizare instituțională dacă este necesar.

Ceea ce este, totuși, îngrijorător este că aceste motive pentru care nu s-au executat hotărârile judecătorești nu au apărut la începutul acestui an. Probabil, ele existau și în anii anteriori și probabil nimeni nu a dat atenție modificării acestor impedimente și executării efective a tuturor bunurilor confiscate.

Ministerul Justiției a susținut și susține că este necesară înființarea unei noi agenții. Da, poate este necesară, nu contest acest lucru, dar cred că mult mai important este ca, pe lângă înființarea unei agenții noi să fie rezolvate și celelalte impedimente semnalate în comunicatul ANAF. Este important ca acele două instituții să găsească o soluție comună și să înceapă efectiv executarea acestor sume. Noi am tras și în cursul anului trecut un semnal de alarmă, și cu ocazia prezentării raportului de activitate. Iată că a trecut aproape un an și nu s-a rezolvat în niciun fel această problemă”, a comentat Laura Codruța Kovesi.

Citește și: Kovesi e nemulțumită de activitatea ANAF! Care e motivul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel