Konica Minolta: Soluții profesionale de management al informației

"More than printing. Information management" este titlul expoziției organizate de Konica Minolta Business Solutions România în perioada 25-26 septembrie 2014. Konica Minolta  va prezenta soluții profesionale de management al informației, precum Serviciile Optimizate de Printare (OPS) sau soluțiile de tip Enterprise Content Management (ECM), alături de noile echipamente și aplicaţii software, atât office, cât și de producție digitală.

Konica Minolta Business Solutions România oferă, pe lângă echipamente şi aplicaţii software profesionale pentru mediile de producţie şi office, soluţii de management al documentelor prin Serviciile Optimizate de Printare (OPS), care eficientizează fluxurile de lucru şi reduc costurile de printare. Compania şi-a extins portofoliul de soluții odată cu lansarea aplicaţiilor pentru managementul de conținut - Enterprise Content Managent (ECM), care permit companiilor să-şi optimizeze procesele de lucru cu informații și documente, creșterea productivității și optimizarea costurilor, devenind astfel un furnizor de servicii complete şi complexe de management al informaţiilor.

În oferta companiei Konica Minolta există deja un portofoliu complet de produse și servicii care acoperă întreaga suită de soluții necesare procesării documentelor – captură, indexare, stocare, livrare și arhivare – folosind atât soluţii proprii, precum Document Navigator și suita de aplicaţii dokoni, cât și platforme și aplicații terțe precum Microsoft SharePoint și SafeQ, respectiv o infrastructură optimă de printare, copiere şi scanare, formată din echipamente de ultimă generație.

Citește și: Konica Minolta România, cifră de afaceri de 8,7 milioane de euro în 2014

De aceea, una dintre atracțiile principale ale expoziței va fi zona de Management al Informației, unde vizitatorii vor putea afla totul despre serviciile complete şi complexe de gestionare a datelor şi documentelor, atât în format tipărit, cât şi electronic, oferite de Konica Minolta în România.

Zonele Office și Production Printing vor prezenta noutăți în materie de software și hardware, adresându-se, pe de-o parte, companiilor care doresc să își eficientizeze procesele de printare și să folosească în mod inteligent culoarea pentru producerea documentelor proprii, iar pe de altă parte, tuturor furnizorilor de print, tipografiilor şi agenţiilor de publicitate care doresc să-şi dezvolte portofoliul de produse.

Gama de aplicații software ce va fi prezentată în cadrul expoziției Konica Minolta - "More than printing. Information management" este extrem de vastă, atât pentru mediul office cât și pentru zona de producție. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să testeze soluții de management și monitorizare a echipamentelor și utilizatorilor, soluții de securitate, printare date variabile, management de culoare, web-to-print etc. În ceea ce privește zona hardware, vor fi prezentate atât echipamente office de ultimă generație, cât și noua gamă de sisteme de tipar digital, vedeta expoziției fiind sistemul de producție bizhub PRESS C1085, lansat în premieră pe piața din România. bizhub PRESS C1085 oferă performanţe deosebite, o calitate foarte bună a tiparului şi o creştere atractivă a valorii businessului, fiind perfect pentru furnizorii de servicii de printare, tipografii, edituri, departamente CRD şi pentru oricine are nevoie de volume mari de imprimare la viteze ridicate.

Citește și: Konica Minolta primește distincția RobecoSAM Silver Class

În conformitate cu mesajul "Obţine o performanţă mai bună în timp ce reduci costurile şi timpul de producţie", noul echipament color de producţie digitală satisface cererile pentru completarea gamei de sisteme de tipar pentru joburi de imprimare cu volum mare, specificaţiile de nivel înalt ducând către creşterea producţiei. La expoziţia Konica Minolta - "More than printing. Information management" vor fi prezentate toate segmentele de activitate ale companiei şi se va demonstra modul în care uşurinţa de utilizare a aplicațiilor, soluţiilor şi echipamentelor Konica Minolta le permite clienţilor companiei să se gândească şi la alte lucruri plăcute. Parteneri Konica Minolta din lumea tenisului şi a aeronauticii vor fi prezenţi la eveniment şi vor fi încântaţi să împărtăşească din experienţa lor.

De asemenea, în cadrul expoziţiei va fi organizat un seminar despre Managementul Informatiei cu soluţiile Konica Minolta, unde se va discuta despre Microsoft SharePoint şi dokoni – soluţia ECM proprie Konica Minolta, și despre cum lucrează aceste soluţii cu multifuncţionalele pe care clienţii companiei le folosesc deja.

Seminarul va avea loc loc joi, 25 septembrie 2014, ora 10:30, şi îi va avea ca speakeri pe Andreea Mărăşescu - IT Services Manager şi Daniel Zaharia - ECM Business Consultant, specialişti Konica Minolta Business Solutions România. Expoziţia Konica Minolta - "More than printing. Information Management" se desfășoară în perioada 25-26 septembrie 2014, între orele 9:30 şi 18:00, în sala de conferinţe New York a hotelului Pullman din Bucureşti și are ca scop prezentarea activității companiei, bazată pe cei peste 20 de ani de experienţă în România.

Konica Minolta Business Solutions Romania, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată pe 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Ca şi în anii precedenţi, rezultatele anului 2013 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România. Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Printare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel