Klaus Iohannis, mesaj pentru români de Sfinții Constantin și Elena

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, sâmbătă, pe Facebook, un mesaj special românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena.

"Celor care îşi serbează astăzi onomastica, le transmit cele mai bune gânduri, multă sănătate şi le doresc să petreacă aceste momente în preajma celor dragi. La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena!", se arată în mesajul preşedintelui, postat pe Facebook.

Peste 1,7 milioane de români își aniversează astăzi onomastica de Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena.

Potrivit unui comunicat al MAI, dintre cei 1.750.842 de români sărbătoriți de Sfinții Constantin și Elena, 619.399 sunt bărbați, iar 1.131.443 — femei.

Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, majoritatea românilor care își sărbătoresc onomastica de Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena — 476.643 — poartă numele de Constantin, alți 79.276 — Costel, iar 30.668 — Costică.

De asemenea, alte 21.062 de persoane se numesc Costin, 10.674 — Costinel, 746 — Costi și 330 — Costeluș.

Dintre femeile care își sărbătoresc onomastica, 872.774 poartă numele de Elena, alte 115.950 — Ileana și 24.501 — Constantina. Alte 63.900 de femei poartă numele de Lenuța și 48.988 — de Constanța.

Statisticile existente la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date arată că 1.388 de persoane se numesc Nuți și 3.627 — Leana.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel