Klaus Iohannis, declarația zilei, după decizia CCR

Crişan Andreescu / 06 Martie 2019 / 13:56 Salveaza PDF Comentarii
Klaus Iohannis
Descriere foto: Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va retrimite Legea bugetului în Parlament, după ce CCR i-a respins sesizarea.

"Decizia de astăzi a CCR demonstrează încă o dată că PSD legiferează nu doar imoral şi prost, dar şi neconstituţional. Legea plafoanelor a fost adoptată de majoritatea PSD-istă. Nu voi comenta decizia Curţi, dar dincolo de aspectele de constituţionalitate bugetul rămâne bazat pe cifre false, bani pe care Guvernul nu îi are, croit greşit împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria postdecembristă. Un Guvern PSD-ist al incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul este construit pe un scenariu fantezist, fără garanţii privind punerea în aplicare. Este un buget care pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte, dar şi a legislaţiei în domeniu. Bugetul prezentat de PSD în acest an şi votat de majoritatea PSD-ista a fost gândit pentru a servi intereselor politice ale unui grup restrâns. PSD urmăreşte o agendă care nu are nicio legătură cu economia, nici cu situaţia românilor sau dezvoltarea ţării", a declarat Klaus Iohannis.

"Aceasta este oferta generoasă a PSD"

 

"Ni se spune cu cinism de către PSD că nu se găsesc bani pentru a mări la timp alocațiile copiilor. Guvernul este disperat să facă rost de bani şi inventează măsuri care sfidează bunul-simţ. Apar peste noapte iniţiative ca ordonanţa lăcomiei sau intenţia de a pune mâna pe rezerva de aur a României. Nici măcar PSD nu are încredere că bugetul lor poate fi realizat. Caută noi soluţii extreme pentru a face rost de bani. Cine va deconta nota pentru dezastrul propus de PSD în ecconomie? Cetăţenii și mediul privat. Preţuri în creştere, taxe şi impozite suplimentare. Aceasta este oferta generoasă a PSD. Degeaba strigă PSD pe toate canalele că de vină sunt alţii. Nu, nu sunt alţii. Principalul vinovat pentru că România nu s-a dezvoltat este PSD. Efectele acestei guvernări dezastruoase trebuie limitate şi nu voi ezita să contest orice măsură care afectează cetăţenii românii, buna funcţionare a statului şi economia de piaţă. Propaganda PSD repetă că acest buget este unul al investiţiilor, dar în realitate bugetul PSD-ist prevede o reducere semnificativă a investițiilor din bugetele locale. Investițiile anunțate pentru 2019 sunt cu 1 miliard mai mici față de cele din 2018. Acesta este marele buget de investiții, care taie un miliard", a adăgat președintele Iohannis.

"PSD este singurul vinovat pentru întârzierile bugetului"

 

"Dar întreb și eu, cine a oprit PSD să facă investiții majore, încă de acum 2 ani, când a intrat la guvernare? Guvernarea PSD a eşuat. Dacă PSD nu este în stare să guverneze pentru cetăţean să plece de la guvernare şi să lase pe alţii care se pricep. PSD este singurul vinovat pentru întârzierile bugetului. Voi retrimite Parlamentului, pentru corectură şi îmbunătăţire, Legea bugetului pe 2019. Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România! Parlamentul are ocazia şi responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, ca bugetul să fie pentru dezvoltarea României", a mai adăugat Klaus Iohannis.

_________________________________________________________________________________________________________

Klaus Iohannis iese miercuri, de la orele 14,30, cu o declarație de presă, după decizia Curții Constituționale de respingere a sesizării referitoare la neconstituționalitatea Bugetului de stat pe 2019.

DC News va relua discursul președintelui Klaus Iohannis.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24