Justiţia germană interzice greva controlorilor de trafic aerian

traffic control
traffic control

Justiţia germană a blocat acţiunea controlorilor de trafic aerian de a organiza joi o grevă, apreciind că această formă de protest este contrară dreptului, relatează AFP.

Tribunalul de primă instanţă din Frankfurt , sesizat de Autoritatea securităţii aeriene (DSF), un organism public, nu a autorizat greva organizată de sindicatul controlorilor (GDF), care făcea un apel la o grevă de şase ore, joi dimineaţa, după eşecul unor negocieri asupra unei creşteri salariale. Sindicatele vor contesta decizia în apel.

Sindicatul, care reprezintă peste 3.000 dintre cei aproximativ 5.500 de controlori de trafic aerian din înteaga ţară, cere o creştere a salariilor acestora cu 6,5 la sută.

Greva, votată luni, după blocarea negocierilor, urma să aibă loc pe aeroporturile din toată ţara, între orele 6.00 (7.00, ora României) şi 12.00 (13.00, ora României), şi putea afecta până la 2.500 de zboruri.

Autoritatea germană a securităţii aeriene prezintă, pe site-ul său, salarii anuale cuprinse "între 72.000 şi 130.000 de euro" şi subliniază că majoritatea controlorilor îndeplinesc sarcini timp de cinci zile, urmate de trei zile de odihnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel