Justiţia din Gibraltar prelungeşte cu 14 zile sechestrul asupra petrolierului iranian

Curtea Supremă din Gibraltar a dispus vineri prelungirea cu 14 zile a imobilizării petrolierului iranian sechestrat joi de către acest teritoriu din sudul Spaniei aflat sub tutelă britanică, transmite AFP.

Petrolierul Grace 1, suspectat că transporta petrol către Siria încălcând astfel sancţiunile internaţionale împotriva acestei ţări, a fost oprit joi în largul Gibraltarului, potrivit autorităţilor spaniole operaţiunea fiind executată de către britanici în urma unei solicitări a Statelor Unite.

Conform legislaţiei aplicabile în Gibraltar, nava nu putea fi reţinută mai mult de 72 de ore, orice prelungire a sechestrului necesitând o decizie a justiţiei. Echipajul petrolierului este interogat de către autorităţile locale.

Iranul, care l-a convocat joi pe ambasadorul britanic la Teheran, a cerut Londrei să elibereze nava imediat, acuzând marina britanică de piraterie. Acest mod de acţiune este 'absolut identic cu politica brutală a Statelor Unite faţă de care ţările europene au protestat mereu', se spune într-un comunicat al MAE iranian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel