James Foley, mesaj emoționant înainte să moară. Cum l-a trimis familiei!

Jurnalistul american James Foley, răpit în 2012 în Siria şi decapitat de gruparea Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), a reuşit să trimită în iunie o scrisoare părinţilor săi, cu ajutorul unui coleg de captivitate, care a memorat mesajul, relatează postul de televiziune ABC News, în pagina online.

Potrivit ABC News, toate scrisorile pe care James Foley le-a scris în timpul captivităţii pentru a le trimite familiei au fost confiscate de insurgenţii islamişti din SIIL. La sfârşitul lunii iunie, jurnalistul a rugat însă un alt ostatic al islamiştilor, care urma să fie eliberat, să memoreze mesajul. La scurt timp după eliberare, ostaticul a sunat-o pe mama jurnalistului şi i-a reprodus scrisoarea, scrie Mediafax.

Familia jurnalistului a dat publicităţii textul într-un mesaj postat pe Facebook. În acest mesaj, jurnalistul american afirma că momentele speciale petrecute alături de familie l-au ajutat să depăşească perioada de captivitate.

"Momentele petrecute alături de familie şi prieteni mi-au umplut sufletul de fericire", a afirmat jurnalistul în mesajul transmis familiei.

Gruparea sunnită Stat Islamic a revendicat la 20 august executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă faţă de raidurile aeriene americane în Irak. Insurgenţii islamişti au difuzat pe Internet o înregistrare video care prezintă decapitarea jurnalistului american. James Foley, în vârstă de 40 de ani, era un jurnalist experimentat, relatând despre conflictul din Libia şi despre cel din Siria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel