Isărescu îl laudă pe Teodorovici: Lucru mare. Felicitări!

Mihai Ciobanu / 08 noi 2019 / 12:15
Mugur Isărescu
Mugur Isărescu

La finalul conferinţei de presă organizată la BNR, Mugur Isărescu l-a lăudat pe Eugen Teodorovici. 

"Îi transmit felicitări pentru capitalizarea CEC-ului. Lucru mare. Vedeţi că îl laud?", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, despre Eugen Teodorovici, cel care a fost ministrul Finanţelor Publice în guvernarea PSD. Cât priveşte afirmaţia făcută de către Teodorovici cum că nu sunt motive de îngrijorare privind economia, Isărescu a răspuns: "Dacă dânsul nu mai este ministru, are tot dreptul să nu mai fie îngrijorat. Şi eu dacă n-aş mai fi aici, las pe alţii să se îngrijoreze".

În altă ordine de idei, Banca Naţională a României a anunţat că a scăzut la 3,8% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei. BNR estima în august 2019 o inflaţie de 4,2% pentru finalul acestui an şi de 3,4% pentru decembrie 2020.