Înger Alb: au făcut o casă de copii în vila pe care o pregătiseră pentru fata lor, moartă de cancer

Casa de copii ”Înger Alb” nu este pur si simplu o clădire în care sunt adăpostiți copii fără părinți, ci este un cămin adevărat la fundația căreia a avut loc  o tragedie.

Deschisă în luna martie a anului 2010, se află pe șoseaua București-Măgurele. Vila cu două etaje nu este deloc impunătoare, în comparație cu palatele colorate din zonă. Cu doar un semn la intrare, clădirea nu iese în evidență, dar dincolo de gardul înalt 14 copii duc o viață la care nici nu ar fi visat, dacă rămâneau în familiile în care s-au născut.

Tragedia familiei Radu

Povestea din spatele casei de copii ”Înger Alb” este tristă. Fiica Vivianei și lui Dumitru Radu a murit de cancer, la numai 26 de ani.

”Aveam doi copii, un băiat și o fată. Dumnezeu ne-a ajutat și am reușit să facem pentru cei doi copii, o casă frumoasă, mare pe care o visam plină de nepoți. La terminarea studiilor universitare ale fiicei noastre, în vârstă de 24 de ani, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătura. Fiica noastră a început să sufere de dureri abdominale, pe care, la început, am fost tentați să le punem pe seama stresului acumulat la terminarea studiilor, considerând că are nevoie de mai multă odihnă. Lucrurile însă n-au stat așa. Durerile s-au acutizat și, bineînțeles, am început să umblăm din doctor în doctor, iar după câteva luni, am aflat tragicul diagnostic "cancer ovarian, cu metastaze hepatice, renale și osoase". Am făcut tot ce a fost omenește posibil, dar totul a fost în zadar. După 2 ani și 7 luni, fiica noastră a închis ochii.”, își amintește Vibiana Radu, președintele asociației ”Înger alb”.

”Timp îndelungat ne-am întrebat ce să facem cu casa. N-am gasit nici un raspuns și nici o soluție. Până într-o noapte când am simțit îndemnul de a face casa de copii. Realizând faptul că fiica noastră iubea nespus de mult copiii și își dorea din tot sufletul să se căsătorescă și să aibă 3-4 copii - ideea ne-a umplut inima și așa a luat ființă Casa de copii "Înger Alb", în casa în care ar fi trebuit să locuiască fiica noastra și familia ei.”a mai spus femeia.

Vor să se extindă

În prezent, doamana Viviana împreună cu alte 7 persoane, dintre care 4 angajați cu carte de muncă și 3 voluntari, are grijă de 14 copii, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Unii dintre ei nici nu își cunosc părinții, alții provin din familii denaturate.

”Nu vine nimeni să se intereseze de ei. A venit bunica unuia dintre copii de vreo trei ori și altă mamaie care m-a rugat să-i dau nepoata să stea la ea în vacanță. Am zis ok, iar ea mi-a zis că nu vine să o ia, să o duc eu. Nu mi-a venit să cred.”

”Nu o sa dau niciun copil afară de aici. Poate să stea pana se însoară. Problema ar fi ca la adolescență să nu se antureze cu cine nu trebuie și să fugă”

Se descurcă din resurse proprii și sponsorizări. Ajutor din partea statului nici nu poate fi vorba

”Nu am nicio spernață de la stat. Tot ce face e să trimită controale. În Belgia, astfel de case au tot felul de avantaje de la stat. Ne descurcam din resurse proprii și sponsorizări. Eu fac asta din tot sufletul. Fetița mea iubea copii foarte mult. Își dorea mulți copii.”

Doamana Viviana nu se mulțumește doar cu atât. Vila este dotată cu 4 camere, o bucătărie, sală de mese, trei băi și două livinguri mari. Spune că mai vrea să facă două camere și să mai ia 10-12 copii. Mai mult, în spatele casei vrea să creeze un spațiu pentru activități recreative și să facă o sală de internet pentru copii.

Viviana Radu: ”Parcă ne dezumanizam”

Discuția despre aspectele tehnice se întrerupe brusc, când doamana Viviana începe să-i critice pe cei care își abandonează copii.

”Nu pot să înțeleg lucrul acesta. Cum să abandonezi copilul? Pai dacă nepoțica mea ar rămâne fără mamă, nici nu m-as gândi să las copilul acela. Împart mâncarea la mai mulți, dar nu îl las. Nu pot să înțeleg, parcă ne dezumanizăm.”

Obama e negru și e cel mai puternic om din lume

Vivianei nu-i pasă de greutățile pe care le-a întâmpinat sau pe care le întâmpină și le oferă copiilor ceea ce în familiile lor nu ar fi putut avea vreodată: liniște, educație, distracție și mâncare caldă.

”Niciodată nu m-am gândit la greutăți sau să mă dau bătută. Am reușit să-i aduc pe acești copii aproape de nivelul la care ar trebui să fie la vârsta lor.”, a spus ea, apoi și-a amintit de cel mai mic din casă.

”Cel mai mic are 5 ani. A fost adus la 3 ani. De fiecare dată când se enerva spunea că baga cuțitul, așa cum putea spune la 3 ani. Nu vreau să mă gândesc ce era la el acasă. Acum nu mai face asta. Fiind de etnie romă, a avut probleme cu ceilalți copii. I-am explicat, că și Obama este negru și este președintele SUA. Este cel mai puternic om din lume. E foarte isteț și a înțeles imediat. Acum poată să râdă toată strada de el că nu-l mai afectează acest lucru”, a povestit femeia

Viața la casa de copii ”Înger alb” nu se rezumă doar la educație și mâncare.

”Am fost cu ei în excursii. Am fost la Vâlcea, acolo unde fiica mea, care a terminat turism, avea o pensiune. Acum îi duc pe copii acolo, într-o zonă foarte frumoasă. I-am dus și în București la Antipa, apoi am fost la pizza. S-au bucurat foarte mult” a mai spus ea.

Îngeri negrii avem destui

”Mie și soțului meu ne-a plăcut foarte mult această denumire. Avem destuții îngeri negrii în lumea asta.”, a încheiat Viviana Radu.

Material realizat în colaborare cu Loredana Baciu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel