Indemnizaţie pentru limită de vârstă în cazul primarilor. Anunţul ministrului Dezvoltării Regionale

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile-Daniel Suciu, a declarat luni că instituirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în cazul primarilor ar urma să aibă un impact bugetar de 100 - 150 de milioane de lei.

Viceprim-ministrul a prezentat, într-o conferinţă de presă, principalele prevederi ale proiectului Codului administrativ şi a pledat pentru adoptarea acestuia prin ordonanţă de urgenţă, adăugând că acesta este susţinut de către primari de toate culorile politice.

'În Codul administrativ există în continuare acea indemnizaţie la limită de vârstă pentru aleşii locali şi cred că nu eu ar trebui să vorbesc despre acest lucru, ci colegii mei primari, care de-a lungul anilor, deşi poartă titulatura de demnitari, au fost orice, dar doar demnitari nu. (...) Discutăm, vizavi de indemnizaţii, de un impact undeva între 100 - 150 de milioane de lei', a spus el. La conferinţa de presă a fost prezent şi liberalul Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi - judeţul Timiş, care a precizat că abia după 2017 indemnizaţiile aleşilor locali au ajuns la un 'nivel acceptabil' şi că guvernele care s-au succedat de-a lungul timpului nu au vrut să crească indemnizaţiile edililor, de teama reacţiei opiniei publice. El a mai arătat că există peste 3.000 de unităţi administrative în România.

'Eu, ca primar, nu am voie să fac o serie întreagă de alte activităţi. Nu am voie să exercit nicio altă activitate în afară de cea de primar, nu am voie să am niciun alt venit, în afară de indemnizaţia de primar. Sunt anumite îngrădiri stipulate în lege, pentru a-mi conferi mie, ca şi autoritate, acea integritate în vederea asumării responsabilităţilor presupuse de lege. Nimic mai corect în acest sens. Însă, dacă vii şi impui anumite restricţii, trebuie să vii şi cu anumite compensaţii la un anumit moment dat. (...) Închipuiţi-vă că eu, care sunt de profesie inginer IT, nu o să mai candidez anul viitor ca primar. Cum credeţi că mă voi integra pe piaţa muncii - că acolo va trebui să intru - când am pierdut contactul cu domeniul care e în continuă schimbare? Ceea ce era în 2004 nu mai e de actualitate acum. De aceea, în Germania există o formă de compensare, inclusiv pentru aleşii care ies din mandat. Vreme de doi ani de zile primesc o formă de compensare până îşi găsesc un loc de muncă sau ies la pensie', a menţionat primarul.

Alin Nica a arătat că a încercat să calculeze veniturile pe care se va baza când va ieşi la pensie şi că indemnizaţia de aproximativ 2.000 de lei pe care o avea până în urmă cu doi ani i-ar fi asigurat o 'pensie derizorie'. 'Am observat cu stupoare că din 2002 până prin 2016 nivelul indemnizaţiei era aproximativ acelaşi, la un nivel foarte mic, care mie îmi va asigura o pensie derizorie, din cauza acestor aproape 15 ani de cotizaţie foarte mică la sistemul de pensii, din cauza indemnizaţiilor foarte reduse. Vreau să ţineţi cont că 15 ani raportaţi la 34 de ani, în medie, stagiu de cotizare, reprezintă aproape jumătate din acest stagiu. Avem colegi primari care s-au trezit cu pensii de două-trei ori mai mici decât venitul curent pe care îl au prin indemnizaţia de primar', a spus el. Nica a menţionat că un primar de comună, care a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară, a fost medic veterinar timp de 20 de ani şi edil timp de 20 de ani, are o pensie de 1.200 de lei, în raport cu un fost coleg de facultate care a practicat doar medicina veterinară şi care are o pensie de 2.200 de lei, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel