Indemnizaţia de şomaj scade din 2011

oameni pe strada
oameni pe strada

Şomerii din România vor primi mai puţini bani, în 2011, indemnizaţia de somaj urmând a nu mai fi raportată la salariul minim, de 670 de lei, ci va reprezenta 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei

Noul sistem de calcul va fi aplicat de la 1 ianuarie 2011, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de Mediafax. Astfel, Actul normativ stabileşte că indemnizaţia de şomaj va reprezenta 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, şi nu 75% din salariul de bază minim brut pe ţară. La suma rezultată se va adăuga, ca şi în prezent, un procent cuprins între 3 şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare.

În acelaşi timp, pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ care primesc ajutor de şomaj, indemnizaţia va reprezenta 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, şi nu jumătate din salariul minim, ca în prezent.

Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti - cu excepţia indemnizaţiei de şomaj - suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.

Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei

Modificarea modului de stabilire a cuantumului indemnizaţiei de şomaj, prin eliminarea raportării la salariul de bază minim brut, este explicată de Guvern prin faptul că majorarea acestui salariu ar crea dificultăţi imediate în asigurarea resurselor pentru programele finanţate din bugetul asigurărilor de şomaj, dar şi prin încercarea de "securizare" a furnizării drepturilor conferite şomerilor şi multiplele recomandări ale organizaţiilor financiare internaţionale referitoare la menţinerea preocupărilor pentru reducerea şomajului, în vederea "activizării" beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj şi a responsabilizării lor cu privire la ocuparea unui loc de muncă.

Potrivit sursei citate, la momentul actual, date statistice disponibile la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă relevă faptul că numărul şomerilor indemnizaţi excede numărului şomerilor neindemnizaţi, situaţia statistică indicând la 31 octombrie 2010 faptul că 329.182 persoane sunt şomeri indemnizaţi şi 316.271 persoane şomeri neindemnizaţi.

"Din acest motiv se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri de natură a proteja drepturile şomerilor, dar şi de a asigura sustenabilitatea bugetului asigurărilor pentru şomaj, iar neadoptarea acestor măsuri ar avea drept consecinţe negative afectarea unui interes public, respectiv capacitatea de a acorda beneficiarilor drepturile prevăzute de Legea 76/2002 privind asigurărilor pentru şomaj", este motivarea Guvernului.

Executivul arată că, prin aplicarea acestei modificări, cuantumul indemnizaţiei de şomaj va suferi o diminuare şi estimează o reducere a cheltuielilor bugetare la asigurărilor pentru şomaj de 168.000 lei în 2011, 555.000 lei în 2012, 518.000 lei în 2013 şi tot 518.000 lei în 2014.

Citeşte şi:

Cum plănuieşte Guvernul să scadă cheltuielile cu şomajul

Românii sunt mai optimiști ca în luna iulie, deși mai mult de jumătate din ei abia reușesc să-și acopere cheltuielile

Rata șomajului în București- 2,68% la finele lunii octombrie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel