Începe simularea la Bacalaureat 2024

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @tzido
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @tzido

Simularea examenului naţional de Bacalaureat 2024 începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 

Proba scrisă obligatorie a profilului este programată marți, iar miercuri proba scrisă la alegere a profilului sau specializării. Elevii minorităţilor naţionale vor susţine pe 7 martie proba scrisă de limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie.

*** Probele încep la ora 9,00, când, în fiecare sală, vor fi date elevilor subiectele. Accesul lor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise de trei ore începe din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

La prima probă susţinută, elevilor le vor fi date, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care substituie numele şi prenumele. Ulterior, elevii vor afla rezultatele obţinute pe baza acestor coduri.

Subiectele sunt făcute pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, potrivit programelor. Subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale 2024 sunt publicate zilnic, la ora 15,00.

Scopurile simulării sunt familiarizarea elevilor cu cerințele unui examen real, optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la capătul studiilor liceale. Comunicarea rezultatelor se face anonimizat și se va folosi codurile individuale care substituie numele şi prenumele candidaţilor.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei școli prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, dar şi la nivelul consiliului profesoral, cu scopul adoptării unor măsuri pentru a îmbunătăţi performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara 2024.

Totodată, rezultatele obţinute la simulare nu se contestă, precum şi nu se trec în catalog. Însă, în situaţiile excepţionale în care se vrea consemnarea notelor în catalog, acest fapt se poate face după completarea unei cereri scrise a celor interesaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel