Cele mai citite

Incendiu în staţiunea Nea Makri din Grecia

Autor: Ema Apostu
steag_grecia_santorini_93708200

Un incendiu de proporţii a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în apropierea staţiunii Nea Makri, la nord de Atena, conducând la o ''mobilizare importantă'' a pompierilor pentru a proteja locuinţele din zonă, înainte ca flăcările să-şi schimbe direcţia către zonele forestiere, a informat agenţia elenă ANA, relatează AFP.

"Există o mobilizare enormă a tuturor forţelor. Cred că situaţia nu se va înrăutăţi", a declarat ministrul de interne, Takis Theodorikakos, care s-a deplasat la faţa locului.

Incendiul este acum sub control, însă situaţia rămâne periculoasă, a afirmat secretarul general al Protecţiei Civile, Nikos Chardalias, citat de ANA. Incendiul a izbucnit la ora 02:17 (23:17 GMT miercuri) în apropierea staţiunii balneare Nea Makri, în regiunea Attica, care a fost deja afectată de şapte incendii în zece zile. Nea Makri este situată lângă Mati, unde un grav incendiu de vegetaţie s-a soldat cu 100 de morţi anul trecut.

"Cineva a pus focul"

Circa 138 pompieri, cu ajutorul a 44 de vehicule, 5 elicoptere şi 4 bombardiere cu apă, au fost mobilizaţi pentru a stinge acest incendiu, care s-a propagat iniţial în apropierea locuinţelor, fără a le atinge, înainte de a-şi schimba direcţia către zonele forestiere învecinate. Autorităţile suspectează o mână criminală, în condiţiile în care un al doilea incendiu a izbucnit câteva minute mai târziu la Agia Marina, la mică distanţă de primul.

"Se pare că cineva a pus focul. Există indicii că ar fi vorba despre un incendiu provocat", a declarat pentru ANA guvernatorul Attica, Giorgos Patoulis.

Grecia a fost afectată în ultimele luni de o serie de incendii, sub efectul combinat al temperaturilor caniculare, al vânturilor puternice şi secetei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close