Înălţarea Domnului 2020 - Ziua Eroilor. Patriarhia anunță cum se vor desfășura slujbele

Oarba de Mureș
Oarba de Mureș

Mai multe slujbe de pomenire a eroilor, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, vor fi oficiate joi, la sărbătoarea Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora, din ţară şi din străinătate. 

'La sărbătoarea 'Înălţării Domnului' şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 28 mai 2020, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

La ora 12,00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară', anunţă Patriarhia Română. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul 'Înălţării Domnului' a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920, decizia fiind consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare naţională bisericească.

Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

La fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii

Potrivit Patriarhiei Române, la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei creştine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Catedrala Naţională din Bucureşti este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind 'Înălţarea Domnului'.

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, joi, la 40 de zile de la Paşte, Înălţarea Domnului, fapt petrecut, potrivit Scripturilor, pe Muntele Măslinilor de lângă Ierusalim, unde Iisus şi-a chemat apostolii pentru o ultimă binecuvântare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy