Călin Georgescu nu vedea cu ochi buni America.
Miliardarul Elon Musk a devenit o figură influentă nu doar în domeniul tehnologiei, ci și în sfera politică europeană, unde și-a exprimat sprijinul pentru lideri și mișcări suveraniste. În Germania, Musk a fost criticat pentru susținerea AfD (Alternativa pentru Germania), un partid de extremă dreaptă, iar în Italia a avut mai multe interacțiuni cu premierul Giorgia Meloni, pe care a lăudat-o în repetate rânduri pentru politicile sale.
În contextul alegerilor din România, Elon Musk a atras atenția prin redistribuirea unor postări despre Călin Georgescu, pe care l-a asociat rapid cu mișcările suveraniste din țară. Georgescu, cunoscut pentru discursurile sale anti-globaliste și viziunile sale economice bazate pe independența națională, interpretate de mulți într-o notă izolaționistă, a fost recent implicat într-un incident în care a fost ridicat de autorități, eveniment ce a generat controverse pe rețelele sociale. Elon Musk a reacționat pe X, susținând: ”Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Este greșit”.
Această implicare indirectă a lui Musk în politica românească vine într-un moment în care tendințele suveraniste câștigă teren în Europa. Sprijinul său pentru figuri politice contestate i-a adus atât critici, cât și apreciere din partea unor segmente ale publicului, iar România ar putea deveni un nou punct de interes în acest peisaj politic.
În SUA și Europa, miliardarul sud-african a fost criticat pentru amplificarea unor mesaje naționaliste și pentru atacurile sale la adresa politicilor progresiste, în special pe teme precum imigrația și libertatea de exprimare. Cu toate acestea, susținătorii săi îl văd ca pe un apărător al suveranității naționale și al independenței economice.
În ciuda acestei aparente alinieri, viziunile lui Călin Georgescu au fost, în trecut, mult mai apropiate de Rusia decât de SUA. Acesta a lăudat în repetate rânduri „înțelepciunea rusă” și a ironizat liderii politici români pe care i-a considerat prea obedienți față de Washington. De asemenea, discursul său a inclus critici dure la adresa influenței occidentale în România, ceea ce îl plasează într-o zonă ideologică diferită față de pozițiile lui Musk
Recent, însă, Georgescu pare să își fi schimbat tonul. În locul aprecierilor față de Rusia, acesta promovează acum ideea că administrația Trump ar putea deveni principalul aliat al României.
“În primul rând, pe mine ca român știu că mă afectează, sigur, sufletește această slugărnicie imensă a conducătorilor acestei țări față de America”, spunea Călin Georgescu într-un interviu cu Monica Ghiurco la TVR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu