Urmărește emisiunea live


Hilde Brandl: “Dragi pesediști, de ce vă temeți?”

Hilde Brandl protestează împotriva deciziei IPJ Timiș de a efectua cercetări împotriva persoanelor care au promovat pe facebook un protest care ar urma să aibă loc pe data de 20 ianuarie.

"Protestez față de decizia Inspectoratului Județean Timiș de a declanșa cercetări împotriva persoanelor care promovau pe rețelele sociale manifestația din 20 ianuarie 2018. Cu această ocazie, vă aduc la cunoștință că IPJT a deschis dosare penale împotriva celor care au organizat până acum, legal, manifestațiile de la Timișoara îndreptate împotriva modificărilor legilor justiției. Un astfel de exemplu este dosarul penal numărul 12531/P/2017, deschis împotriva unui simplu cetățean, identificat cu CR-F", atrage atenția Hilde Brandl, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri liberali din București.

"Astfel de acțiuni de intimidare a persoanelor care manifestează pașnic sau care își expun ideile pe internet seamănă mai degrabă cu acțiunile regimului de la Moscova sau a celui de la Teheran și nu au nicio legătură cu valorile euro-atlantice", explică Brandl.


"Noua logică de funcționare a instituțiilor de forță din România reprezintă o amenințare directă la drepturile și libertățile de care se bucură românii, ca cetățeni ai unei democrații, membre a NATO și a Uniunii Europene, iar acest lucru este de neacceptat și trebuie să înceteze", transmite Brandl.

"Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat din Statele Unite a transmis recent un mesaj dictaturilor și tiraniilor din întreaga lume care reprimă libertatea presei și care blochează libertatea rețelelor de socializare , declara Heather Nauert", amintește liderul liberal.

"De aceea, acum vin și eu și vă întreb. Dragi pesediști, de ce vă temeți? De ce folosiți instituțiile statului împotriva cetățenilor onești?", întreabă Brandl.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel