Guvernul a aprobat în şedinţa de joi două hotărâri pentru aprobarea normelor de aplicarea prevederilor articolului 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din MApN, MAI şi SRI.
Potrivit unui comunicat al Executivului transmis Agerpres, actele normative sunt esenţiale pentru asigurarea implementării optime a noului cadru normativ privind pensiile militare de stat, intrat în vigoare de la 1 ianuarie.
În noul context legislativ, aplicabil de la 1 ianuarie 2016, se impune adoptarea normelor pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat pentru a reglementa modalitatea restituirii sumelor reprezentând diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza legislaţiei adoptate ulterior (Legea 119/2010 şi OUG 1/2011, aprobată prin Legea 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare). Se respectă, astfel, principiul specific dreptului asigurărilor sociale de menţinere în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei, în ipoteza recalculării acesteia ca urmare a modificării cadrului legal', se arată în comunicatul citat.
Executivul menţionează că, odată cu integrarea sistemului pensiilor militare de stat în sistemul public de pensii, persoanele beneficiare de pensii militare în temeiul cadrului normativ anterior datei de 1 ianuarie 2011 s-au regăsit în imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obţinute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei.
Citește și: Pensiile de serviciu ale militarilor și poliţiştilor - 80% din baza de calcul
'Restituirea sumelor de bani rezultate din calcularea diferenţelor între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii 119/2010 şi a OUG 1/2011, se face doar la cererea titularului dreptului de pensie (sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură special), în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a legii', se mai arată în comunicat.
În ceea ce priveşte hotărârea privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din MApN, MAI şi SRI, Executivul arată că se impunea, în noul context legislativ, stabilirea atribuţiilor, organizării şi funcţionării caselor de pensii sectoriale din cele trei instituţii pentru a răspunde mai bine solicitărilor pensionarilor militari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu