Germania: Politicieni de rang înalt, revoltaţi că un neonazist a devenit şef al consiliului local într-un orăşel din Hessa

Alegerea unui neonazist ca primar într-o localitate din centrul Germaniei a atras critici din partea unor politicieni cu rang înalt din partidele aflate la guvernare la Berlin, relatează luni BBC.

Stefan Jagsch (33 de ani), reprezentant al Partidului Naţional Democrat (NPD, extrema dreaptă) a fost ales în unanimitate şef al consiliului local din Waldsiedlung, o aşezare cu 2650 de locuitori din landul central Hessa, în apropiere de Frankfurt pe Main.

NPD, care este considerat "anticonstituţional", a supravieţuit până acum eforturilor de a fi scos în afara legii.

Jagsch a fost votat de toţi cei şapte consilieri locali ai orăşelului cu 2650 de locuitori, atât de cei reprezentându-i pe creştin-democraţii cancelarei Angela Merkel (Uniunea creştin-democrată, CDU), cât şi de către cei social-democraţi din cadrul SPD, partenerul de guvernare al CDU, precum şi de către consilierii liberal-democraţi (FDP).

"Candidatul NPD a umplut un vid", a explicat Markus Brando, liderul SPD din comuna Altenstadt, de care aparţine Waldsiedlung.

Alegerea sa a fost în schimb condamnată de membri seniori ai partidelor guvernamentale. Lidera CDU Annegret Kramp Karrenbauer a cerut anularea scrutinului, iar secretarul general al formaţiunii, Paul Ziemiak, a afirmat că "alegerea unui membru al unui partid care urmăreşte scopuri anticonstituţionale este o ruşine".

Şi secretarul general al SPD Lars Klingbeil şi-a exprimat revolta, pe Twitter: "SPD are o poziţie foarte clară: Nu cooperăm cu naziştii! Niciodată! E valabil atât la nivel federal, cât şi regional şi local. Decizia din Altenstadt este de neînţeles şi de nejustificat şi trebuie revocată imediat".

În ce-l priveşte, Stefan Jagsch a promis că se va preocupa de "interesul urbei" şi va continua să lucreze "în mod constructiv şi transpartinic".

Jagsch a intrat în atenţia presei în 2016, când a fost victima unui grav accident de maşină, fiind salvat de doi refugiaţi sirieni care treceau prin zonă, într-o perioadă în care el publica în social media comentarii de genul "barca e plină", "opriţi fluxul de azilanţi" sau "integrarea înseamnă genocid", notează cotidianul britanic Independent.

Principalul partid de opoziţie de extremă dreapta din Germania este Alternativa pentru Germania (AfD), NPD fiind o formaţiune mult mai mică, având mandate doar la nivel regional.

În 2017, Curtea Constituţională a Germaniei a impus o interdicţie în ce priveşte NPD, calificându-l drept "anticonstituţional", dar fără a-l interzice, apreciind că nu dispune de forţa necesară pentru a afecta statul de drept.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel