Geoană: Statul să fie precis când cei cu "10 Merțane" abuzează de ospitalitatea UE

Fostul ministru de Externe, Mircea Geoană, a susținut, joi la RFI, că extinderea restricțiilor pentru muncitorii din România și Bulgaria în Marea Britanie în 2014 nu ar trebui să fie strict legal posibilă, însă este necesar ca autoritățile de la București să fie "precise" și să prevină situațiile în care cetățeni români cu "zece Merţane în faţa casei" și cu locuințe cu 30 de camere cer ajutor social în statele Uniunii Europene. 

Potrivit senatorului Mircea Geoană, "britanicii vor trebui să se conformeze Dreptului european, dacă nu vor opta să iasă secvenţial sau complet din UE în următorii ani de zile. Deci din punct de vedere strict juridic, strict legal, acest lucru (extinderea restricţiilor-n.r.) nu ar trebui să fie posibil", consideră Mircea Geoană, recomandând, însă, autorităților române să analizeze obiectiv "acest tip de problemă de reputație" a țării.

"Dacă e vorba să fim sinceri cu noi înşine şi dacă vrem într-adevăr să rezolvăm pe fond acest tip de problemă de reputaţie a României (...), noi trebuie să înţelegem că a apăra dreptul românilor de a munci, de a călători, de a beneficia de drepturi de cetăţeni europeni în toate statele UE este o obligaţie a statului român. Dar această obligaţie a statului român este corelativă, este legată şi de dreptul şi de obligaţia pe care o avem ca acei români care abuzează de drepturile europene, pentru că ce spun englezii, ce spun britanicii, ce spun autorităţile britanice, ce spune publicul britanic este că unii pe acolo sunt pe ajutor social şi-şi fac palate, eventual cu turnuleţe sau de alte feluri acasă, din banii de ajutor social din Anglia. Acest lucru nu este în regulă şi este şi obligaţia noastră să vedem dacă pe traseul România-Marea Britanie sau România-orice altă ţară există şi elemente de exces sau de ilegalitate din punctul de vedere al modului în care unii dintre ai noştri se comportă", a afirmat fostul ministru de Externe.

În opinia senatorului social-democrat, structurile statului român ar trebui să acționeze pentru a stopa astfel de "cazuri de fraudare a drepturilor sociale", din statele europene. "Trebuie să fim şi noi mai precişi atunci când unii dintre ai noştri abuzează de dreptul de ospitalitate şi de drepturile sociale din anumite ţări. Nu poţi să ceri ajutor social şi să ai zece Merţane în faţa casei! Nu poţi să spui că trăieşti din ajutor de şomaj sau din ajutor de familie într-o ţară europeană sau în România şi să ai o casă cu 30 de camere, pentru că asta spun britanicii sau italienii sau germanii sau francezii, că există o zonă în care se abuzează de aceste drepturi. Eu nu spun că trebuie să ne apucăm să ne pedepsim anticipat proprii cetăţeni, dar trebuie să fim mai atenţi şi atunci când apar cazuri de fraudare a acestor drepturi sociale (...) şi structurile statului român trebuie să se activeze şi să arate că există o înţelegere a faptului că aceste drepturi trebuie respectate de toată lumea, dar nu pot fi încălcate sau abuzate", a mai spus Mircea Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel