Premierul Victor Ponta l-a numit pe Mircea Geoană în funcția de Înalt Reprezentant al Prim-ministrului pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică. Ponta l-a propus pe Geoană pentru această funcție încă din noiembrie anul trecut, atunci când liderul PNL, Crin Antonescu, s-a opus acestei numiri, explicând, în registru ironic, că pentru un astfel de post "trebuie să fii om serios". Numirea lui Geoană este o măsură de retorsiune a lui Ponta, după ce Antonescu nu a acceptat ca Daniel Constantin, președintele PC, să devină al patrulea vicepremier al Guvernului.
Activitatea lui Mircea Geoană, fost ministru de Externe, va fi onorifcă și neremunerată, conform Mediafax.
Întrebat, în ianuarie anul trecut, ce părere are despre posibila numire a lui Geoană în funcția de Înalt Reprezentant al Guvernului, Antonescu spunea: "Nu cred. Nu a fost numit înalt reprezentant, când să fie numit? Trebuia să fie o şedinţă de Guvern. Şi mă îndoiesc, înalt înalt, dar nu e clar al cui reprezentant, pentru ce probleme şi faţă de cine. Asta nu mi-e clar, dar nu e un subiect serios, zău!".
El a fost întrebat dacă s-ar împotrivi unei astfel de propuneri de numire. "Sigur că da, că trebuie să fii un om serios ca să fii înalt reprezentant", răspundea Antonescu.
Liderii USL urmează să poarte ultimele discuții luni, după ce negocierile de marți nu s-au finalizat cu un consens. Premierul Ponta a propus înființarea unei a patra funcții de vicepremier, rezervată Partidului Conservator și ocupată de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Antonescu nu este de acord cu noua structură a guvernului, argumentând că numirea lui Constantin ar însemna o devalorizare a funcției de vicepremier.
Crin Antonescu și Mircea Geoană sunt în relații proaste, iar în ultimele luni își lansează reciproc atacuri dure, fostul ministru de Externe avertizându-l pe prezidențiabilul USL că poate pierde sprijnul PSD la alegerile din noiembrie. Antonescu și Geoană au fost contracandidați în turul I al alegerile prezidențiale din 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News