În optica lui Călin Popescu Tăriceanu, fuziunea PNL - PDL prezintă avantaje doar pentru democrat-liberali, în ce formațiunea istorică numit Partidul Național Liberal va dispărea.
"PDL reuşeşte două lovituri dintr-o dată prin această fuziune, prima – se ascunde de electoratul care l-a penalizat pentru politicile dezastruoase duse în perioada 2009-2012 şi de care altfel nu ar fi putut să scape foarte uşor de această imagine catastrofală şi, în al doilea rând, liderii PDL reuşesc să scape de vânătoarea la care îi supune Băsescu de o bună bucată de vreme.
Băsescu are nevoie de un partid pentru a-şi continua proiectele lui politice şi în felul acesta PDL pare să scape prin fuziunea cu PNL. Eu nu cred că vor scăpa până la urmă şi că se vor trezi la aceeaşi masă cu Băsescu, Udrea şi compania pentru că în PDL există încă un procent mare de lideri şi de membri care sunt într-o legătură mai mult sau mai puţin vizibilă cu Băsescu", a declarat, joi, Călin Popescu Tăriceanu.
Fostul președinte al PNL se așteaptă ca noua formațiune să colaboreze cu Traian Băsescu și spune că la cârma partidului va fi instalat Vasile Blaga.
"Nu m-ar mira ca la un moment dat, după ce Băsescu îşi termină mandatul, să vedem o apropiere între viitorul partid şi Băsescu şi cu acoliţii lui. Din acest mariaj cel care va pierde este PNL, pentru că el are ce să piardă, el pierde trecutul istoric, bunul renume, tradiţia, PDL nu are ce pierde, nu are istorie, nu are nimic în spate. PNL are şi performanţa de după 1990, când a contribuit în mod esenţial la consolidarea democraţiei, am avut o perioadă de guvernare care este încă un reper pentru foarte mulţi cetăţeni, mă refer la perioada 2004-2008. PNL pierde tot, cel care câştigă este PDL şi o să vedem probabil la finele acestui an şi cine va fi preşedinte al partidului rezultat din fuziune, va fi domnul Vasile Blaga", a mai spus Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu