Fostul profesor de drept Kais Saied a fost declarat preşedinte al Tunisiei

Fostul profesor de drept Kais Saied a fost ales preşedinte al Tunisiei după ce şi-a asigurat 72,71% din voturi, a anunţat luni Comisia Electorală, potrivit DPA. 

Universitarul conservator în vârstă de 61 de ani a candidat ca independent, dar a fost susţinut de partidul islamist Ennahdha, care a devenit cea mai puternică forţă din parlament după alegerile legislative ce au avut loc la începutul acestei luni. Saied l-a învins la o diferenţă covârşitoare pe mogulul media Nabil Karoui, care a obţinut 27,29% în al doilea tur al alegerilor care a avut loc duminică. Rezultatele preliminare oficiale sunt asemănătoare cu un exit-poll făcut public duminică noapte.

'Comisia declară victoria candidatului Kais Saied la alegerile prezidenţiale din 2019 după ce a obţinut majoritatea voturilor', a declarat şeful Comisiei Electorale, Nabil Baffoun, într-o conferinţă de presă. Saied va fi al doilea preşedinte ales democratic al Tunisiei, venind după Beji Caid Essebsi, care a murit în iulie, cu cinci luni înainte de sfârşitul mandatului său.

A trecut mai puţin de un deceniu de când Tunisia, unde a început Primăvara Arabă din 2010-211, şi-a răsturnat guvernul autocrat aflat de mult timp la putere, în favoarea organizării de alegeri democratice. Moartea lui Essebsi a devansat alegerile, programate iniţial pentru noiembrie. Aproximativ 3,8 milioane dintre cei şapte milioane de alegători au votat la acest scrutin, potrivit lui Baffoun, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel