Ford oprește producția la patru fabrici

Ford Motor va opri timp de o săptămână producţia modelului F-150, la fabrica din Kansas, şi va sista temporar producţia la alte trei uzine din America de Nord în următoarele săptămâni, transmit Bloomberg, MarketWatch şi Reuters.

Aproximativ 13.000 de angajaţi ai Ford vor fi disponibilizaţi temporar în timpul opririi producţiei. Dintre cei disponibilizaţi, aproximativ 4.000 vor fi în Mexic şi circa 9.000 în SUA.

F-150 este cel mai bine vândut vehicul în America de Nord, dar vânzările au scăzut în septembrie cu aproape 3%.

În schimb, producţia F-150 la fabrica din Dearborn, statul Michigan, va continua fără întreruperi, a anunţat al doilea producător auto din SUA.

De asemenea, compania va suspenda timp de două săptămâni producţia a două SUV-uri, Ford Escape şi Lincoln MKC, la uzina din Louisville.

Livrările Escape au scăzut în septembrie cu 12%, pe fondul sporirii concurenţei din partea rivalilor din Japonia.

Ford va închide şi două fabrici din Mexic, unde se produc modelele Ford Fusion, Lincoln MKZ şi modelul mini Ford Fiesta. Luna trecută, vânzările Fusion şi Fiesta au scăzut cu 18% şi, respectiv, 40%.

Oprirea activităţii ar putea fi un indiciu al slăbiciunii pieţei auto din SUA, în trecut un motor de creştere al economiei. Analiştii avertizează că în acest an vânzările de maşini şi camionete în SUA nu vor mai depăşi nivelul record de anul trecut, de 17,5 milioane de unităţi.

[citeste si]

Luna trecută, Ford Motor a avertizat că se aşteaptă ca rezultatele totale ale companiei să scadă în 2017, în urma majorării investiţiilor în vehicule electrice şi în noile oportunităţi menite să întărească afacerea, dar în 2018 rezultatele financiare ar urma să crească.

Compania a anunţat că investeşte 4,5 miliarde de dolari pentru lansarea unui număr de 13 noi vehicule electrice până în 2020. De asemenea, Ford a lansat un program de eficientizare a costurilor în valoare de aproximativ trei miliarde de dolari anual, în perioada 2016 - 2018.

Profitul înainte de taxe ar urma să scadă anul viitor, dar se va îmbunătăţi în 2018, în urma majorării investiţiilor.

Ford se aşteaptă la un profit ajustat înainte de taxe de 10,2 miliarde de dolari anul acesta, în scădere faţă de nivelul record de 10,8 miliarde de dolari înregistrat anul trecut.

În România, Ford a început producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, primul produs al acestei fabrici şi primul autovehicul românesc de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a demarat la Craiova şi producţia motorului EcoBoost. La începutul acestui an, preşedintele - director general al Ford Europa, Jim Farley, a anunţat că producătorul va construi SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport la fabrica din Craiova începând din toamna anului 2017, model ce va fi comercializat pe toate pieţele europene ale Ford, mai puţin în Rusia, şi pentru care va investi 200 de milioane de euro. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel