EXCLUSIV  Lider USR bagă mâna în foc pentru Cioloș

Ionuț Moșteanu, vicepreședintele USR, nu crede că filmulețul apărut în media, cu privire la procedura de donație către partidul din care face parte, ar fi fost făcut de mâna celor din partidul lui Dacian Cioloș pentru care susține că bagă "mâna în foc". Mai mult, politicianul a declarat că USR are ușa deschisă pentru fostul premier.

Scandalul creat în urma apariției unui filmuleț, în care se pune la îndoială transparența donațiilor care se fac pe site-ul USR-ului, a născut și o reacție a membrilor partidului vizat, care au explicat întreaga procedură pas cu pas. Rămâne însă o întrebare la care nu s-a găsit încă un răspuns: Cine a postat filmulețul pe youtube? Ionuț Moșteanu, vicepreședintele USR, se îndoiește că partidul lui Cioloș ar fi fost cel care ar fi ordonat crearea filmulețului.

"Mă îndoiesc. Cunosc bine foarte mulți oameni din acea echipă și sunt oameni absolut decenți care nu ar face niciodată așa ceva. Bag mâna în foc pentru cei mai mulți dintre ei, toți dacă vreți, poate mai apar unii pe care nu îi știu acum, dar...Cea mai mare provocare a noastră de la Uniunea Salvați România este să putem guverna țara asta transparent, responsabil și în interesul cetățeanului. Ori asta se va face dând PSD-ul la o parte. Ceea ce se întâmplă acuma nu este o guvernare, vedem că ușor, ușor ne transformăm într-o republică parlamentară, dacă vreți. Este rău că nu prea respectăm Constituția, iar Constituția noastră nu spune asta" a declarat Ionuț Moșteanu la Interviurile DCNews.

Ușa deschisă pentru Cioloș

Vicepreședintele USR susține că este nevoie de oameni ca Cioloș pentru a conduce țara așa cum își dorește partidul său. "E nevoie de orice om de bună factură și de bună-credință să vină în politică. Lucrurile se vor schimba și țara asta o va duce mai bine când oameni ca noi, ca Dacian Cioloș și ca alți oameni buni și tineri și care vor să rămână în țara asta să intre în politică. Eu văd ca pe un noroc al democrației, faptul că oamenii ăștia intră în politică" a mai spus Moșteanu. Cât despre o posibilă intrare a lui Cioloș în USR, vicepreședintele formațiunii a afirmat: "Oricând poate să intre, ușa noastră este deschisă". 

[Citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel