Fermieri, subvenții APIA. Primarul detectiv, caz incredibil în România

Cazurile în care fermierii acuză abuzuri din partea autorităților devin tot mai dese iar producătorii agricoli se plâng că din această cauză ajung să piardă chiar subvențiile europene plătite de Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit jurnaliștilor de la Agrointel.ro, fermierii din comuna Daia, județul Giurgiu, se plâng că li se refuză eliberarea de către Primărie a adeverințelor pentru APIA. Fermierii susțin că cei care au criticat primarul s-au nu l-au votat, se ciocnesc de piedici puse de edil.

Potrivit sursei citate, un fermier a declarat că a avut divergențe cu primarul comunei Daia și anul trecut, când în urma refuzului celui din urmă de a semna prelungirea unui contract, crescătorul de animale nu a reușit să obțină fonduri europene necesare dezvoltării afacerii acestuia.

Problemele ar fi continuat și anul acesta, când primarul a refuzat să semneze adeverințele pentru APIA ale fermierilor fără un control amănunțit ale datelor prezentate de aceștia. Deși nu este organ de control, primarul s-a autoproclamat detectiv și "investighează" contractele de arendă – unele încheiate și în urmă cu 5 ani. Acest lucru îi nemulțumește pe agricultori, care spun că acest control nu intră în atribuțiile primarului și că prin această muncă de detectiv, primarul le pune bețe în roate și îi pune în imposibilitatea de a-și lua subvențiile.

„Noi avem mari probleme cu el. Adică sunt cetățeni cărora le dă adeverințe fără să verifice astea din urmă. Și altora nu le dă, vrea să verifice și se pierde rândul de la APIA. Și lucrul ăsta nu se face cu toți cetățenii, ci cu cei care nu l-au votat pe el, cei care îl critică pe Facebook, cei care se duc la ședințe și ridică vocea și s-au adresat domnului primar altfel decât să-i zică că e salvatorul neamului. Ești terminat, ți-ai dat foc la valiză”, a declarat unul dintre fermieri, sursei citate.

Răspunsul primarului

„Motivul pentru care există întârzieri la eliberarea adeverințelor pentru APIA este volumul mare de lucru. Am constat că între ce se solicită și ce avem noi în documente sunt niște diferențe și vreau să mă asigur că ceea ce declară fermierii este conform cu realitatea și de aceea verificăm mai atent documentele, dar adeverințele se vor elibera în termen.

Nu consider că este ceva greșit în asta. Cetățenii nu sunt tratați diferit, volumul mare de muncă este singurul motiv pentru care există întârzieri, dat fiind că vrem să existe o verificare riguroasă a datelor furnizate de fermieri", spune primarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel