Vola.ro a anunțat că va oferi bilete gratuite de avion familiilor răniților din Crevedia care au fost trimiși la spitalele din străinătate, pentru a putea fi alături de ei, potrivit unui comunicat emis de companie.
'În lumina tragicelor evenimente care au avut loc aseară în localitatea Crevedia, Vola.ro îşi exprimă profundul regret şi compasiune pentru toate victimele şi familiile afectate. Recunoaştem dificultăţile şi durerea prin care trec familiile celor răniţi şi, în acelaşi spirit de solidaritate care ne-a ghidat mereu, ne angajăm să oferim bilete gratuite de avion pentru familiile răniţilor din Crevedia care au fost transportaţi în alte ţări, pentru a fi alături de cei dragi în aceste momente grele.
Amintim cu tristeţe şi implicarea noastră în urma tragicului eveniment de la Colectiv, unde am oferit, de asemenea, suport pentru familiile afectate', se spune în comunicat.
Pentru a beneficia de acest sprijin, familiile afectate sunt rugate să contacteze serviciul companiei de asistenţă pe adresa de email [email protected] furnizând toate detaliile necesare.
'Remarcăm cu amărăciune că, la 8 ani de la tragedia din Colectiv, unele lucruri sunt neschimbate şi România încă nu are un spital adevărat pentru marii arşi. Este o realitate dureroasă şi un apel către responsabilităţile care trebuie îndeplinite la nivel naţional.
Am fi dorit să nu mai fie nevoie de un astfel de ajutor niciodată, însă misiunea noastră este să ajutăm şi să fim prezenţi acolo unde comunitatea are nevoie de noi', se mai spune în comunicat, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu