Extrema-dreaptă şi-a lansat campania pentru alegerile locale în fosta RDG

Alternativa pentru Germania (AfD) şi-a lansat sâmbătă la Cottbus, în landul Brandenburg, campania pentru alegerile locale prevăzute la toamnă în fosta Republică Democrată Germană (RDG), unde acest partid de extremă-dreapta obţine cele mai bune scoruri ale sale, relatează AFP.

Alegătorii din Saxonia şi din Brandenburg sunt chemaţi la urne la 1 septembrie, iar cei din Turingia, la 27 octombrie, pentru a-şi alege noile parlamente regionale.

Reuniţi sâmbătă la Cottbus, o parte a liderilor acestui partid creat în 2013 au lansat campania şi au vrut să aplaneze tensiunile apărute în ultimele zile între conducere şi aripa cea mai radicală a formaţiunii.

"Nu ne vom lăsa divizaţi", a atras atenţia Jörg Meuthen, capul de listă al AfD la alegerile europene. El a recunoscut neînţelegerile din cadrul partidului, intrat pentru prima dată în Bundestag în 2017, dar le-a pus pe seama presupusei funcţionări democratice a mişcării.

În opinia sa, membrii AfD rămân solidari "în lupta politică împotriva descompunerii Germaniei".

În aceste trei landuri, AfD este creditată cu scoruri cuprinse între 19 şi 26%, cu mult peste procentul de 10% obţinut la alegerile europene de la 26 mai.

Totuşi, tensiuni interne au zguduit în ultima perioadă AfD, partid deja afectat de mai multe luni de suspiciuni de nereguli financiare şi de un scepticism privind încălzirea globală care nu prea are ecou în societatea germană.

Liderul aripii radicale a partidului, Björn Höcke, cunoscut în ultimii ani pentru opiniile sale provocatoare, a făcut apel săptămâna trecută la o înnoire a unei părţi a conducerii partidului la sfârşitul anului.

El a primit replica de la circa 100 de membri, care, într-o scrisoare deschisă, denunţă demersul său, considerându-l "un cuţit în spatele" militanţilor AfD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel