Extrema dreaptă din Germania, în topul preferinţelor electoratului din landul Thuringen. Avertisment: AfD se transformă într-un partid fascist modern

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Alternativa pentru Germania, partid de extremă dreaptă, conduce detaşat în preferinţele alegătorilor din landul Thuringen, conform unui nou sondaj. 

De altfel, sondajul vine în mijlocul unor dezbateri politice intense cu privire la creşterea partidelor de extremă dreapta din Germania. AfD a câştigat primele alegeri în landul Thuringen în luna iunie, când Robert Sesselmann a fost ales ca administrator districtual în Sonneberg, în sudul Thuringen. 

Duminică, AfD a câştigat şi primăria unui mic oraş din zona Saxonia-Anhalt. Alături de Thuringen, acestea sunt două dintre cele şase landuri germane care au format, cândva, Germania de Est. 

Cifra de 34% este, conform anews.com, cu nouă puncte procentuale mai mare decât anul trecut. 

Celelalte partide din Thuringen, adică Die Linke, partid de extremă stânga, SPD şi Verzii, au împreună aproape acelaşi procentaj pe care AfD îl are de unul singur, mai arată sondajul. 

Bodo Ramelow, preşedintele landului Thuringen, venit dintr-un de stânga, avertizează împotriva stigmatizării popularităţii AfD, ca un fenomen est-german. 

"Este un trend similar în multe state federale, atât din estul Germaniei cât şi din vest", a declarat Bodo Ramelow. "Scandalizarea nu va ajuta la nimic, nu va conduce la reflectarea problemelor sociale reale", a mai spus el. Conform lui Ramelow, AfD arată în Thuringen ca un partid "transformat într-un partid fascist modern". 

Creşterea popularităţii partidului de extremă stânga ar trebui să fie motiv suficient pentru ca politicienii să se gândească la temerile oamenilor şi, astfel, să recunoască semnele împovărării populaţiei, încă de la începutul pandemiei. Acest lucru se aplică şi greşelilor făcute în "modul în care comunicăm politic", a mai arătat Ramelow. 

Liderul statal recunoaşte şi că au fost făcute greşeli de către coaliţia din care face parte în ultima lună. Sondajul citat mai sus arată că Guvernul lui Ramelow are o rată de aprobare de 37%, cea mai slabă cifră înregistrată pentru guvernul de coaliţie din Thuringen. 

"Eu, personal, iau foarte în serios aceste cifre şi le voi discuta în coaliţie în zilele următoare", a promis Ramelow. 

Conform acestuia, deciziile trebuie implementate rapid. 

Al doilea partid în sondaje, după AfD (34%) este Uniunea Creştin-Democrată, cu 21%, o scădere cu 1% faţă de anul trecut. Partidul de Stânga are 20% în sondaje, cu 2% mai puţin faţă de anul trecut. 

SPD-ul, partidul principal din coaliţia federală, a ajuns la 10%, în scădere cu un punct procentual faţă de anul trecut, în timp ce Verzii, care fac şi ei parte din coaliţia federală, sunt la 5%, limita electorală. 

Partidul Democratic Liber (FDP) este cotat cu 4%, ceea ce înseamnă că dacă ar fi alegeri acum în Thuringen, ei nu ar mai face parte din parlamentul statal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel