Ex-primar condamnat pentru corupție, decizia PER pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Mircia Gutău, condamnat definitiv în două cazuri de corupţie la închisoare cu executare, şi-a anunţat luni candidatura la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea pe listele Partidului Ecologist Român. 

'Opţiunea mea a fost dintotdeauna de centru-dreapta, am fost membru PDL, am mers în fiecare tur de scrutin cu formaţiunile aflate pe dreapta politicii din România. Partidul Ecologist reprezintă o formulă apreciată în Europa, un partid care are o istorie şi are un viitor pe centru-dreapta. În ceea ce priveşte Primăria Râmnicu Vâlcea vom depune toate eforturile pentru o dezvoltare durabilă a acestui oraş, cu precădere ne vom axa pe zona metropolitană, acolo unde deja s-au creat şi se dezvoltă parcuri industriale, forţa de muncă fiind ca bază de recrutare Râmnicu Vâlcea. Nu vom omite evident zona verde, amenajarea unor parcuri noi, locuri de recreere pentru vârstnici, pentru copii. Râmnicu Vâlcea va fi un alt oraş, un oraş prosper, un oraş în expansiune, cu un grad de confort material şi social, zonă propice pentru investiţii', a declarat Gutău la o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

El a menţionat că obiectivul PER pentru Vâlcea este câştigarea Primăriei Râmnicu Vâlcea, un număr de 3 consilieri judeţeni şi poziţionarea partidului pe locul 3 în judeţ.

'Evident, alianţele ulterioare alegerilor se îndreaptă spre spectrul de dreapta, aşa cum am mai spus. Dar pentru a ajunge a treia forţă politică înseamnă multă muncă, constituirea de organizaţii locale în fiecare localitate, iar cine îşi aminteşte ştie că că echipa Gutău este una bine sudată şi foarte bine organizată şi responsabilă', a mai declarat Mircia Gutău.

Preşedintele interimar al PER Vâlcea, Eusebiu Veţeleanu, a declarat că aşteaptă noi membri din rândul tuturor categoriilor socio-profesionale care cred în 'ecologie, în a treia cale, într-un mod de viaţă sănătos, în respect faţă de natură şi în principiile liberale'.

Mircia Gutău a fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea din partea PDL pentru două mandate şi a fost condamnat definitiv în două cazuri de corupţie la închisoare cu executare. În 2010, fostul edil din Râmnicu Vâlcea a fost găsit vinovat şi încarcerat în Penitenciarul Colibaşi în dosarul "Mită la primărie", iar în 2014 a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova pentru a doua oară la doi ani și șase luni închisoare cu executare într-un dosar privind atribuirea directă a unor locuri de joacă pentru joacă în timpul când Gutău exercita funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Magistrații au decis însă contopirea pedepselor și acesta a rămas în libertate.

În toamna anului trecut Mircia Gutău şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al municipiului din postura de independent, după ce conducerea centrală a PNL a refuzat să accepte candidatura acestuia pe listele partidului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel