EXCLUSIV  Ești tânăr și vrei să-ți cumperi locuință - plătești cu cel puțin 10% mai mult. Ce înseamnă eliminarea facilităților de către Guvern

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Una din prevederile controversate incluse în noul program de guvernare este eliminarea facilităților de TVA aplicate în prezent tranzacțiilor imobiliare. Măsura vizează aplicarea unei cote unice de 19% TVA pentru toate locuințele noi, indiferent de valoare. Economistul Adrian Negrescu avertizează, într-un interviu pentru DC News, că această decizie riscă să afecteze serios atât sectorul construcțiilor, cât și, subsecvent, întreaga economie.

„Practic, începând cu această decizie, TVA-ul pentru locuințele noi va crește la 19%, indiferent de valoarea locuinței. Va fi o lovitură extrem de puternică pentru piața construcțiilor, în condițiile în care, și așa, în ultima vreme, pe fondul creșterii dobânzilor, pe fondul problemelor din economie, acest sector înregistrează o scădere semnificativă”, explică Negrescu. Potrivit acestuia, aplicarea cotei standard ar putea genera un efect de domino, afectând nu doar dezvoltatorii imobiliari, ci și toate industriile conexe.

Creșterea TVA-ului la 19% pentru toate imobilele va duce automat la o scumpire directă a prețului locuințelor, iar populația, în special tinerii aflați la început de drum, vor fi cei mai afectați. „Să plătești cota de 19% la achiziția unei locuințe noi e o adevărată misiune imposibilă pentru majoritatea populației, astfel că, probabil, vom asista la o creștere a vânzărilor de locuințe vechi și la o scădere semnificativă a sectorului construcțiilor”, avertizează economistul. Impactul va fi resimțit și în sectoare precum producția de mobilă, electrocasnice sau servicii auxiliare, ramuri economice care gravitează în jurul domeniului imobiliar.

În prezent, pentru locuințele noi cu o valoare mai mică de 600.000 de lei (aproximativ 120.000 de euro), se aplică o cotă redusă de TVA. Această facilitate fiscală a fost gândită tocmai pentru a încuraja achiziția de locuințe de către persoanele fizice, în special de către tineri sau cei aflați la prima achiziție. Însă, conform planului guvernamental, aceste cote diferențiate vor fi eliminate.

„Această cotă de 9%, după cum arată programul de guvernare, dispare, astfel că toate imobilele din România, indiferent de valoare de piață, vor fi vândute cu 19% TVA”, a declarat Negrescu. Astfel, locuințele considerate anterior „accesibile” vor deveni cu cel puțin 10% mai scumpe, ceea ce va afecta direct puterea de cumpărare a românilor, în special a celor fără venituri suplimentare.

Pentru o familie tânără, care se bazează exclusiv pe salarii medii, perspectiva achiziționării unei locuințe noi devine tot mai îndepărtată. „Va deveni o misiune aproape imposibilă pentru o familie de tineri să își cumpere o locuință nouă, în condițiile în care prețurile vor crește semnificativ ca urmare a acestei decizii de creștere a taxei pe valoare adăugată, care, atenție, vine însoțită și de alte scumpiri în zona imobilelor”, subliniază economistul. Factorii adiacenți precum scumpirea energiei, a utilităților și creșterea altor taxe nu vor face decât să amplifice efectele deciziei.

În marile orașe, spune Negrescu, nu este exclus ca, în următorii doi-trei ani, prețurile pentru un apartament cu două camere să nu mai scadă sub 60.000-70.000 de euro, ceea ce le va face inaccesibile pentru o mare parte din populație. „Gândiți-vă că la o locuință, să spunem, de 80.000 de euro, ai nevoie de un salariu de minim 8.000 de lei net pe lună pentru a reuși să-ți iei un credit de la bancă”, precizează el. În plus, intenția guvernului de a impune o taxă suplimentară pe câștigurile băncilor riscă să reducă și mai mult accesul populației la creditare.

Pe fondul acestor schimbări, încasările suplimentare la bugetul de stat, principalul obiectiv urmărit de guvern prin această măsură, ar putea să nu se concretizeze. „E o lovitură puternică pentru economie care se va traduce, din păcate, în încasări mai mici la bugetul de stat, pentru că taxele mai mari de cele mai multe ori înseamnă vânzări mai mici și o încasare mai redusă la bugetul de stat”, conchide Adrian Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel