Emil Boc speră ca Poiana Braşov să fie noua Austrie pentru români. Domeniul schiabil, în grafic

Premierul Emil Boc speră ca românii vor renunţa să mai meargă la schi în Austria şi, din 2012, se vor îndrepta către Poiana Braşov, acolo unde, contra a 30 de milioane de euro, este modernizat şi extins domeniul schiabil.

lac artificial in postăvaru

Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, au inspectat, la Poiana Braşov, lucrările făcute la pârtiile din staţiune, care vizează extinderea cu 30 de hectare a domeniului schiabil şi montarea a două noi instalaţii de transport pe cablu.

„Este o investiţie mare, iar pentru cei care se interesează unde sunt banii pentru investiţii să se uite să vadă această investiţie unde sunt fonduri guvernamentale. Voi susţine cu toată convingerea asemenea proiecte“, a spus premierul.

Ministrul Turismului a menţionat că investiţia se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, Primăria Braşov alocând 12% din valoarea proiectului.

De asemenea, ea a spus că lucrările, al căror termen de finalizare este mai 2012, sunt "în grafic", astfel că există "certitudinea" că România poate organiza Festivalul Olimpic European de Tineret.

Proiectul de prelungire a pârtiilor de pe Valea Prahovei a început în martie 2010 şi trebuie să fie finalizat în 21 de luni de la începerea lucrărilor, adică în luna mai, 2012. Peste 75 la sută din noile pârtii vor fi utilizabile însă în această iarnă. Proiectul prevede un lac artificial în masivul Postăvaru, prelungirea pârtiilor de schi, iar zăpada artificială va fi suflată direct din acest lac.

Citeşte şi:

Uite unde vei putea schia pe o pârtie de cinci stele, în această iarnă. Vezi GALERIA FOTO

Zona Păltiniş-Cindrel, reabilitată cu 124 milioane de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel