Locuitorii din cantonul Zurich votează duminică pentru a decide, într-un referendum, dacă autorităţile trebuie să le permită în continuare cetăţenilor străini să beneficieze de prevederile legii elveţiene privind sinuciderea asistată.
Iniţiativa populară împotriva "turismului morţii", lansată de partidele conservatoare din Uniunea Democratică Federală (UDF) şi Partidul Evanghelic (PEV), propune ca, pentru a beneficia de dreptul la sinucidere asistată, cetăţenii străini să facă dovada faptului că au locuit cel puţin un an în cantonul Zurich.
Iniţiativa are însă puţine şanse de adoptare, deoarece PEV şi UDF sunt partide minoritare, iar marile partide de dreapta şi de stânga le-au recomandat susţinătorilor să voteze împotriva moţiunii.
Reglementările în vigoare în Elveţia autorizează acordarea de asistenţă pentru sinucidere în situaţia în care aceasta nu se bazează pe motive "egoiste". Ajutorul nu poate fi acordat decât în mod pasiv, prin procurarea de medicamente care permit unei persoane să-şi pună capăt vieţii, în timp ce asistenţa activă - ajutor acordat unei persoane pentru a lua sau administra un produs - este interzisă.
Asociaţia elveţiană Dignitas, singura care oferă astfel de servicii pentru cetăţeni străini, a acordat asistenţă, până la sfârşitul anului 2010, unui număr de 1.138 de cetăţeni străini - 592 veniţi din Germania, 102 din Franţa, 118 din Elveţia, 19 din Italia, 18 din Statele Unite şi 16 din Spania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu