Elevul din Huşi care şi-a înjunghiat colegul de cameră, reţinut pentru 24 de ore

amb
amb

Elevul care a fost implicat în incidentul de la internatul Liceului Agricol "Dimitrie Cantemir" din Huşi, soldat cu înjunghierea colegului de cameră, a fost reţinut, luni dimineaţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă de omor. În vârstă de 16 ani, acesta era elev al Seminarului Teologic din Huşi.

www.dcnews.ro

Elevul înjunghiat a fost transportat iniţial la Spitalul Municipal Huşi, unde medicii au constatat că pacientul avea o plagă de 15 cm şi avea perforat plămânul drept. După ce l-au stabilizat, medicii din Huşi au decis să-l transfere pe tânăr la o clinică de specialitate din Iaşi, elevul fiind dus la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Potrivit cadrelor medicale de la Ambulanţă, victima era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conform primelor informaţii, în camera de cămin unde s-a produs incidentul erau cazaţi şapte elevi. Şase dintre ei erau aşezaţi la masă în momentul când în cameră a intrat victima, care fusese de serviciu la biserică. Victima şi colegul în vârstă de 16 ani au început să se certe. La un moment dat, băiatul de 16 ani l-a înjunghiat în spate, cu un cuţit, pe colegul în vârstă de 18 ani.

"Din primele cercetări se pare că e vorba despre un conflict spontan între cei doi tineri, iar unul dintre ei i-a aplicat o lovitură de cuţit în spate celuilalt. La acest moment se continuă cercetările de către poliţiştii de investigaţii criminale sub coordonarea procurorului", a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt IPJ Vaslui.

Agresorul este elev în clasa a noua, după ce a rămas repetent un an. "A rămas repetent din cauza învăţăturii, nu a notei scăzute la purtare", a precizat Andrei Zăga, directorul Seminarului Teologic din Huşi. Acesta a mai spus că în acest caz va fi făcută o anchetă detaliată şi cu siguranţă vor fi luate măsuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel