Elevi de liceu din Iași devin studenţi la Medicină dentară timp de două săptămâni

Un număr de 150 de elevi din mai multe licee din judeţele Moldovei vin la Iaşi pentru a afla de la profesorii Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF "Gr.T. Popa" ce înseamnă să fii student.

Pe parcursul a două săptămâni, cei 150 de elevi iau parte la şcoala de vară organizată în cadrul proiectului "BeStomatis - Cum ar fi să fii medic stomatolog". Proiectul se va desfăşura pe parcursul a trei ani, în fiecare vară elevi care provin din medii defavorizate beneficiind de gratuitate pentru cazare, masă, transport şi cursuri universitare.

"Pe o perioadă de două săptămâni, tinerii liceeni experimentează viaţa de student medicinist la Iaşi. Beneficiarii proiectului sunt elevi de clasa a IX-a, a X-a şi a XI-a din licee din Regiunea Nord-Est, potenţiali viitori studenţi. Ei provin cu precădere din grupuri dezavantajate. Au fost selecţionaţi pentru că sunt cei mai expuşi riscului de abandon în primul an de studii universitare. În fiecare vară, timp de două săptămâni, elevii selectaţi vor fi integraţi în mediul universitar performant, în cadrul unui program de vară de tip punte. Proiectul îşi propune să îi acomodeze pe aceştia cu viaţa de student din Iaşi prin organizarea unui program de cursuri academice, ateliere de lucru specifice domeniului medical, vizite de studiu, activităţi de consiliere profesională şi orientare în carieră, combinate cu activităţi recreative şi de descoperire a obiectivelor turistice din Iaşi", a declarat managerul de proiect, Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF "Gr.T.Popa".

La cursurile care au început săptămâna aceasta participă elevi de la liceele din judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Iaşi.

"Iniţiativa UMF, în special a Facultăţii de Medicină Dentară, este una bine-venită în peisajul educaţional, pentru că se adresează unui grup ţintă format din şcoli care implementează proiectul ROSE, elevi care provin din grupuri dezavantajate şi care prin acest proiect au o şansă de a accede în mediul universitar. Aceste două săptămâni în care elevii participă la cursuri în care iau contact cu mediul universitar, în special cu Facultatea de Medicină Dentară, cu cerinţele, specificitatea acestei facultăţi, sunt bine-venite. Sperăm că programul va fi încununat de succes şi la finalul celor trei ani de proiect elevii care au participat la aceste tabere să poată să fie admişi în mediul universitar", a declarat Mihaela Ţura, inspector general adjunct al IŞJ Iaşi.

Proiectul este cofinanţat de Ministerul Educaţiei prin programul ROSE privind învăţământul secundar.

"Proiectul ROSE la nivel naţional este extrem de important, pentru că îşi propune să limiteze abandonul şcolar şi abandonul universitar, ocupându-se de elevii şi studenţii care sunt într-o zonă de risc. Anii de început sunt întotdeauna dificili, sunt ani în care îţi dai seama dacă te regăseşti în profesie, în meserie, în specializarea pentru care ai optat. Absenţa unei consilieri de carieră destul de consecventă poate duce la alegeri întâmplătoare. Pe de o parte, eşti într-o zonă universitară în care nu faci faţă. Şi în liceu se întâmplă acelaşi lucru. Prezenţa elevilor în mediul universitar ieşean, într-o zonă de prestigiu cum sunt Facultatea de Medicină Dentară şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, înseamnă o ocazie de a vedea pe viu, de a simţi ce înseamnă viaţa de student, de a cunoaşte atmosfera amfiteatrelor, posibilităţile de studiu, laboratoarele, profesorii şi chiar de a-i atrage şi de a le arăta că viaţa după liceu trebuie bine gândită, pregătită din timp. Dacă au capacităţi intelectuale, cognitive şi abilităţi practice de a se regăsi în profesia de medic stomatolog sau tehnician dentar, este bine să le cultive din timp", a declarat preşedinta Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, Camelia Gavrilă.

Elevii care se află în această perioadă la Iaşi au primit deja kitul de instruire "BeStomatis", care cuprinde un ebook reader, cu o minibibliotecă electronică, materiale educaţionale de medicină dentară, tricouri, halate, un set de culegeri cu teste la biologie, fizică şi chimie pentru examenul de admitere. În rucsac, tinerii au mai găsit şi câte o legitimaţie asemănătoare celei pe care o primesc studenţii din primul an de facultate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel