Dosarul Microsoft: Tiberiu Nițu a trimis referatul DNA la Parlament

MicrosoftLogo dece
MicrosoftLogo dece

Parchetul General, Tiberiu Nițu, a trimis, marți, ministerului Justiției și Parlamentului României referatul DNA privind solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul a nouă foști miniștri. Ancheta DNA a ajuns și la Parlamentul European, deoarece unul dintre cei 9 suspecți, social-democratil Dan Nica, este eurodeputat.

Potrivit unui comunicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţie, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

• ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

• VREME VALERIAN (în prezent deputat în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunii abuz în serviciu;

• MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN (în prezent senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţie, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Parlamentului European referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de NICA DAN (în prezent europarlamentar), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Dosarul Microsoft. Meleșcanu: Cazul a plecat de la FBI

De asemenea, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Constituţie, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Preşedintelui României referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

• ŢICĂU ADRIANA (fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

• SANDU GABRIEL (fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

• FUNERIU PETRU-DANIEL (fost ministru al Educaţiei şi Cercetării), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu;

• ATHANASIU ALEXANDRU (fost ministru al Educaţiei şi Cercetării), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;

• TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE (fost ministru al Finanţelor Publice), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel