Discuţiile din şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei despre reorganizare nu au ajuns la un rezultat concret, iar deputaţii şi senatorii UDMR se întâlnesc la ora 14.00, la Parlament, pentru a discuta acest subiect şi despre Statutul minorităţilor.
Întâlnirea de la prânz a UDMR a fost confirmată şi de deputatul UDMR Peter Lakatos. Acesta a precizat pentru NewsIn că reuniunea reprezentanţilor Uniunii vine ca urmare a faptului că discuţiile din Coaliţie nu s-au soldat cu nici un rezultat în privinţa celor două teme de interes pentru UDMR.
Uniunea este nemulţumită de faptul că membrii comisiei pentru Drepturile Omului de la Camera Deputaţilor au modificat, joi, cu sprijinul PDL, un articol din Statutul minorităţilor care interzicea practic statului să reorganizeze teritorial-administrativ o zonă locuită de minorităţile naţionale. Mai mult, UDMR nu acceptă soluţia PDL privitoare la regionalizare pentru că, spun liderii Uniunii, aceasta pune în pericol unitatea minorităţii maghiare din România.
Datorită divergenţelor legate de problema reorganizării, în cursul zilei de marţi, coaliţia se va întruni din nou, urmând ca preşedintele Traian Băsescu să medieze conflictul.
De asemenea, o altă problemă discutată, luni, în cadrul coaliţiei a fost cea legată de statutul minorităţilor care ar trebui votat până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. Guvernul este dispus ca şi în această problemă să-şi asume răspunderea, fapt ce va duce la un nou val de nemulţumiri din partea Opoziţiei.
Citeşte şi:
Kelemen Hunor: Reforma administrativă ar arunca în aer deficitul bugetar pe 2012 cu 3-4 la sută
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu