Dialogul între opoziţie şi putere, exclus pentru moment în Venezuela

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido a respins marţi posibilitatea unor noi negocieri cu guvernul lui Nicolas Maduro, pe care l-a calificat drept 'dictatură ucigaşă' după moartea unui militar în detenţie, acuzat că a pus la cale 'o lovitură de stat', informează AFP. 

'Pentru democraţi, nu este niciodată momentul să negociezi cu cei care iau ostatici, cu cei care profanează drepturile omului, cu o dictatură', a declarat în faţa presei opozantul de centru-dreapta, la sosirea lui la Adunarea Naţională pe care o prezidează.

'Suntem în faţa unei dictaturi ucigaşe', a adăugat el. Şedinţa Parlamentului, aflat sub controlul opoziţiei, era consacrată unei dezbateri asupra decesului căpitanului de corvetă Rafael Acosta Arevalo. Ofiţerul a murit sâmbătă, în timp ce se afla în detenţie pentru presupusa sa participare la ceea ce guvernul a calificat drept tentativă de 'lovitură de stat' dejucată împotriva lui Nicolas Maduro.

Potrivit lui Juan Guaido şi SUA, căpitanul Acosta a murit 'după ce a fost torturat'. Doi militari au fost inculpaţi şi încarceraţi pentru presupusa lor responsabilitate în acest deces care a provocat un val de indignare. La scurt timp după declaraţiile lui Juan Guaido, ministrul de externe al lui Nicolas Maduro, Jorge Arreaza, a afirmat că guvernul aşteaptă ca 'opoziţia să fie dispusă să reia reuniunile în Norvegia'.

Două prime runde de negocieri au avut loc la Oslo în luna mai. În timpul celei de-a doua sesiuni, a avut loc un dialog faţă în faţă între delegaţii lui Juan Guaido şi cei ai guvernului, fără un rezultat tangibil. În cazul în care o a treia rundă ar urma să aibă loc, 'noi o vom face într-un mod oficial', a mai explicat Juan Guaido marţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel