Cătălin Rădulescu, membru PSD, a dezvăluit la România Tv motivele care au dus la demiterea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
"Partidul nostru e condus de un comitet executiv şi de preşedintele, care se supune hotărârii luate în Comitetul Executiv. Acolo au fost dezbateri timp de 2 ore, fiecare persoană a luat cuvântul şi după aceea s-a votat. Hotărârea a fost clara, de revocare a domnului Tudorel Toader.
Motivele au fost foarte clare. În decursul timpului ne-a întârziat 80 la sută dintre iniţiativele legislative şi din ordonanţe, prin faptul că nu ne dădea avize,. că era dânsul, că erau oamenii pe care i-a adus în sistem, acolo în Ministerul Justiţiei, nu ne mai priveşte.
Pe de altă parte, a declanşat o mulţime de scandaluri mediatice prin faptul că spunea că dă ordonanţe, şi aceste scandaluri au deveni şi internaţionale, ne-a creat un prejudiciu de imagine că dă şi după aceea nu mai dă ordonanţele pe care trebuia să le dea.
În final i s-a reproşat faptul că a dat o ordonanţă de urgenţă fără să discute nici cu noi în Parlament, nici cu premierul, cu nimeni", a spus Cătălin Rădulescu la România Tv.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis miercuri înlocuirea din funcţie a miniştrilor Rovana Plumb, Natalia Intotero şi Tudorel Toader. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că îl respectă pe Tudorel Toader şi l-a sprijinit, dar "s-a acumulat foarte multă nemulţumire la adresa acestuia pentru că se tot întârzia avizarea la Ministerul Justiţiei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News