Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Ungureanu și actual consilier prezidenţial, Gabriel Berca, a demisionat, miercuri, "de tot" din PDL, întrucât nu poate să accepte "blatul care se face la organizaţia Bacău, cu ştirea lui Gheorghe Flutur".
"Astăzi am demisionat de tot din partid pentru că nu pot să accept blatul care se face la Bacău cu ştirea lui Gheorghe Flutur. Adică urmează să fie pusă o conducere interimară la această organizaţie, oameni care nu vor face opoziţie cu USL ci sunt la înţelegere cu USL", a explicat Gabriel Berca, pentru Mediafax.
Începând cu 1 aprilie, Gabriel Berca ocupă funcția de consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.
Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, a fost și secretar general al Guvernului în timpul guvernării Tăriceanu.
A fost ales în 2008 senator de Bacău pe listele PNL, iar în 2010 a trecut la PDL, preluând şefia organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor. În 2012 a fost ministru de Interne în Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu, a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al PDL, iar la alegerile din 9 decembrie 2012 nu a reușit să obțină un mandat de parlamentar.
Tot miercuri, fostul ministru al Comunicațiilor în cabinetul Emil Boc, Valerian Vreme, și-a dat demisia din Partidul Democrat Liberal.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News