Decanii Facultăților de Drept ai Universităților din București, Craiova și Cluj, decorați de Ambasadorul Franței

juridic
juridic

Ambasadorul Franței în România îi va decora, într-o ceremonie organizată în parteneriat cu Asociația franco-româna a Juriștilor, pe decanii Facultăților de Drept ai Universităților din București, Craiova și Cluj (Universitatea Babeș-Bolyai) pentru meritul deosebit pe care l-au avut în parteneriatele francofone din domeniul dreptului.

Henri Paul, Ambasadorul Franței în România, îi va decora marți 15 martie 2011, la orele 18:00, la Reședința Franței cu Palmele Academice în grad de Cavaler pe Dl. Conferentiar Dr. Flavius Baias, pe Dl. Profesor Universitar Dr. Dan Claudiu Danisor și pe Dl. Profesor Universitar Dr. Paul Dinu Vasilescu, decani ai Facultăților de Drept ai Universităților din București, Craiova și Cluj (Universitatea Babeș-Bolyai), recompensați pentru contribuția lor exemplară atât la promovarea excelenței academice și profesionale în domeniul dreptului civil, cât și la consolidarea parteneriatelor francofone și la îmbogățirea tradiției juridice civiliste împărtășite de România și Franța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel