Criză Grecia. Germania bate cu pumnul în masă: respinge soluția împrumutului pentru șase luni

Germania respinge propunerea Greciei de prelungire cu 6 luni a împrumutului, pe care liderii europeni o considerau un prim pas spre depășirea blocajului negocierilor, transmite agenția DPA.

"Scrisoarea Greciei nu este o propunere care să conducă la o soluție substanțială", a spus ministerul german de Finanțe. "În fapt, aceasta conduce la un 'bridge financing' (perioada intermediară între terminarea unui împrumut și începutul altuia nou - n.r), fără să îndeplinească cerințele programului. Scrisoarea nu respectă criteriile aprobate luni de EuroGrup", a adăugat purtătorul de cuvânt Martin Jaeger, potrivit BBC.

Pachetul financiar în vigoare expiră la 28 februarie. Zona euro a insistat ca Atena să ceară o prelungire a acestei înțelegeri într-o formă identică, refuzând orice altă variantă. Guvernul Tsipras spera însă la un nou acord, mai puțin riguros și doar pentru următoarele șase luni, care să permită Greciei o relaxare fiscală. 

Miercuri, guvernul Tsipras a dat semne de flexibilitate, spunând că propunere o prelungire a programului pentru doar șase luni, care însă nu se referă și la condiționalitățile acceptate până acum de Grecia (reforme), ci doar la împrumutul de care guvernul grec are nevoie pentru a nu intra în incapacitate de plăți.

 

Ultimatum pentru Grecia din partea Eurogrupului, după eșecul negocierilor de la Bruxelles

Guvernul Tsipras a înaintat joi o scrisoare formală EuroGrupului prin care solicita o extindere cu șase luni a împrumutului actual. Propunerea a fost salutată drept o soluție de compromis, binevenită după negocierile eșuate de luni, când scenariul Grexitul reapăruse în mințile pesimiștilor. 

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat, potrivit BBC, că inițiativa Greciei este un pas pozitiv în direcția compromisului. "Președintele Juncker vede scrisoare Greciei drept un semn pozitiv, care, în viziunea sa, ar putea pava drumul spre un compromis rezonabil în interesul stabilității zonei euro ca întreg", a spus Schinas.

Miniștrii de Finanțe ai zonei euro vor participa vineri la o a doua întâlnire "finală" pentru a încerca găsirea unei soluții în cazul Greciei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel