Cristian Preda, despre PDL: Riscă să revină la cultura FSN 1991

Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda a realizat, într-un interviu pentru ziare.com, o analiză critică a partidului său și a arătat că dacă PDL nu își recâștigă electoratul și nu devine o autentică opoziție rațională,  alternativa este revenirea la cultura FSN 1991.  

Potrivit europarlamentarului, România are nevoie de o "opoziție rațională" la adresa regimului Ponta, iar PDL are resurse pentru a o construi, deși recunoaște că "fenomenul politic fundamental al ultimilor ani este decepția" în privința calității oamenilor politici.

"Mediocritatea clasei politice este stridentă. În toate țările UE, clasa politică e peste medie, din punct de vedere al educației, la noi e catastrofal sub medie. Sare în ochi că politica a ajuns să mobilizeze acele paturi ale societății care disprețuiesc educația. (...) E, apoi, decepția provocată de așteptările foarte mari create de intrarea în UE. Sunt mulți cei care au crezut că, după 2007, vor curge râuri de miere și fluvii de lapte. Evident că nu s-a întâmplat așa, pentru că UE nu e instituție de binefacere. (...) O a treia sursă a decepției e a celor care au crezut că România intră intr-o logică a dezvoltării și nu s-a întâmplat așa. (...) Există părți din societatea românească care au învățat lecția capitalismului, care e a creșterii, și tocmai ele nu sunt reprezentate în politică", a arătat democrat-liberalul.

Cristian Preda apreciază că exact acea parte din societate care reprezintă motorul dezvoltării României nu este reprezentată politic, pentru că nu există niciun partid autentic de dreapta, pentru că partidele "sunt paraziate de cei care fac afaceri cu statul".

"Partidele care au condus modernizarea (cele de dreapta - n.r.) aveau o structură fragilă înainte de victorii și s-au trezit brusc la putere. Puterea nu a fost pe măsura resurselor umane de care dispuneau", a notat europarlamentarul, care consideră că "este nevoie de o competiție în PDL, pentru a găsi o soluție de reamenajare instituțională. Un congres cu un singur candidat nu va indică o cale de ieșire din criză. E urgent un proiect de dezvoltare a partidului. PDL are nevoie de mobilizarea tuturor resurselor de care dispune. E regretabil ca PDL e sfâșiat și se consumă în polemici inutile și marginale", a mai arătat PDL-istul.

Preda a mai susținut că "a înțeles că PDL nu are nevoie la conducere de cineva cu experiență academică de două decenii, care a lucrat cu doi președinți, a fost secretar de stat, iar acum reprezintă România în PE", notând faptul că există riscul ca acel electorat demobilizat educat să rămână nereprezentat și ca PDL să refuze "propria creștere".

"Cred că ar fi foarte bine dacă în viitoarea confruntare s-ar face o alianță între învingătorii la alegeri - la cele locale, dar și la cele europarlamentare, ultimele câștigate de PDL - și cei care au acumulat un capital simbolic foarte important, și anume sunt priviți în societate ca reformiști. Învingători, atâția câți sunt, plus reformiști, atâția câți sunt. Este un scenariu. Scenariul alternativ este revenirea la cultura FSN 1991. Nu văd alte resurse în acest moment", a comentat Cristian Preda, care nu s-a hotărât incă dacă va candida la președinția PDL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel