Cristian David a demisionat din PNL, după solicitarea DNA. Chirieac: Începe să fie ziua și demnitarul

david crin
david crin

Cristian David, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni,   a demisionat, miercuri, din calitatea de membru al PNL pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzaţiilor DNA şi că are toată disponibilitatea să prezinte datele care să clarifice situaţia, scrie Mediafax. 

Fostul demnitar  a reacţionat astfel după ce Direcţia Naţională Anticorupţie  a anunţat că a cerut acordul  preşedintelui Traian Băsescu  pentru urmărirea penală a fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.

Cristian  David se află printre susţinătorii lui Călin Popescu Tăriceanu, în demersul acestuia de a discuta cu premierul Victor Ponta pentru continuarea în formula USL, cei doi numărându-se printre cei care au votat împotriva ruperii Uniunii.

 Călin Popescu Tăriceanu, Cristian David, Radu Stroe şi Ioan Ghise s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegaţia Permanentă a PNL.

Analistul Bogdan Chirieac este de părere că pânâ la Paște nu mai știe dacă va mai rămâne vreun ministru neurmărit penal. "Dacă ne uităm cu atenție, începe să fie ziua și demnitarul. A fost domnul Rușanu, urmează domnul Chițoiu, astăzi, domnul Cristian David. Înțeleg că se mai pregătesc și alții.  În weekend cred că ia un baron local, în zi de săptămână iau câte un ministru", a declarat Chirieac la Antena 3.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel